sarpele-simbol-mistic-sacru

Șarpele, Simbol Mistic Sacru

Unul dintre cele mai vechi simboluri din cultura universală, şarpele sau dragonul, are multe semnificaţii. El reprezintă forţa vitală primordială, transformarea şi dezvoltarea ciclică, reîntinerirea şi eternitatea. În multe culturi şarpele are semnificaţii contradictorii, cum ar fi viaţa şi moartea, lumina şi întunericul, începutul şi sfârşitul, binele şi răul, vizibilul şi invizibilul, teluricul şi celestul.

Dacă ne referim la condiţia umană, psihanaliştii consideră că dragonul repezintă zona obscură a omului în care el îşi are rădăcinile, sufletul şi libidoul. Această concepţie are acoperire în reprezentările mitologice ancestrale prin simbolistica uroborus sau ouroboros. De exemplu în tantrism, energia Kundalini este considerată a fi precum un şarpe încolăcit la baza coloanei vertebrale.

În culturile lumii

În cultura egipteană, precum şi în alte culturi, este prezent şarpele sau dragonul încolăcit care îşi înghite coada, ouroboros. Această simbolistică semnificând manifestarea ciclică a naturii. Imaginea şarpelui sau a dragonului, se găseşte gravată pe sarcofage, pe obiecte chinezeşti din sec. al V-lea î.Hr. Simbolistica reflectând unitatea dintre principiile Yin şi Yang. Reprezentarea este şi în cultura indiană sub forma unui şarpe cu mai multe capete. Șarpele încolăcit este baza axei lumii, simbol al stabilităţii folosit şi în construcţia caselor.

În cultura greacă şarpele semnifică unirea teluricului cu cerul. În unele mitologii este considerat un simbol al fecundităţii. Potrivit tradiţiei, în Brazilia, o femeie care urma să devină fecundă, era atinsă peste şolduri cu un şarpe. În Africa, era obiceiul ca pe patul nupţial să se pună un şarpe din lemn. În mitologia mayaşă, şarpele era corelat cu renaşterea, reprezintă un simbol al regelui. Acest simbol al regelui fiind amplasat în vârful arborelui vieţii, facilitând comunicarea între planul spiritual şi cel pământean.

sarpele-simbol-mistic-sacru-adam-si-eva

În mitologia biblică

Şarpele este cel care o ademeneşte pe Eva, îndemnând-o să muşte din „fructul oprit”. În acest context, şarpele devine un simbol al păcatului şi al vicleniei. Dar există şi texte biblice care valorizează şarpele. După ce Dumnezeu a trimis asupra „fiilor lui Israel” şerpi veninoşi pentru a fi pedepsiţi, tot Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să facă un „şarpe de arama” şi toţi care vor fi muşcaţi de şerpi veninoşi, uitându-se la şarpele de aramă, se vor vindeca şi vor trăi, poruncă dată pentru a salva „poporul ales”.

În medicină

Şarpele sau dragonul, era considerat o vieţuitoare înţeleaptă, simbol al vindecării. Acest fapt este redat ca simbol de zeul medicinei care purta un toiag pe care era încolăcit un şarpe. Imaginea, a devenit un simbol al medicinei moderne.


Aveți mai jos câteva produse cu simbolul șarpe, dragon, ouroboros:

Pandantiv Yin Yang INOX – c...

Pandantiv Dragon Înaripat ARGINT...

Pandantiv Dragon Înaripat pe Cru...

Pandantiv Șarpe INOX – cod...

Pandantiv Caduceu INOX – co...

Pandantiv Caduceu INOX – co...

Pandantiv Caduceu INOX – co...

Pandantiv Dragon Ouroboros ARGINT...

Pandantiv Dragon Ouroboros INOX &...

Pandantiv Dragon INOX – cod...

Pandantiv Șarpe Încolăcit pe P...

Pandantiv Șarpe Cobra INOX &#821...

Pandantiv Dragon INOX – cod...

Pandantiv Șarpe Cobra INOX &#821...

Pandantiv Pentagramă Pentaclu IN...

Pandantiv Lup Dacic INOX – ...

Pandantiv Șarpe Infinit INOX &#8...

Pandantiv Dragon Triquetra INOX &...

Pandantiv Caduceu INOX – co...

Pandantiv Dragon pe Lună ARGINT ...

Pandantiv Ankh INOX – cod P...

Pandantiv Șarpe INOX – cod...

Pandantiv Valknut Odin cu Ourobor...

Pandantiv Sarpe Incolacit pe Cruc...

Pandantiv Dragon Ouroboros INOX &...

Pandantiv Caduceu Higia Esculap A...

Pandantiv Dragon INOX – cod...

Pandantiv Dinte Colt Cap de Drago...

Pandantiv Șarpe Încolăcit pe P...

Pandantiv Dragon Înaripat INOX &...

Pandantiv Șarpe INOX – cod...

Pandantiv Ankh Ansata INOX &#8211...

Pandantiv Dragon Cornut INOX &#82...


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (5 voturi, media: 5,00 din 5)

Adaugă un comentariu

O părere despre “Șarpele, Simbol Mistic Sacru

  1. Ar mai fi fost cateva lucruri de spus legat de simbolistica sarpelui…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *