misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

Atunci când vorbim despre piramide, primul gând ne duce la cele din Egipt sau la cele din Mexic. Puţini oameni ştiu că pe teritoriul Sudanului de astăzi, sunt mai multe piramide decât în Egipt. Nu se știe nici că numărul piramidelor din America de Sud este mai mare decât numărul tuturor celorlalte piramide din lume, luate la un loc.

Piramidele sunt unele dintre cele mai misterioase construcţii existente pe planeta noastră. La întrebarea, de ce sunt asemănări izbitoare între acestea, oamenii de ştiinţă încă nu au găsit răspunsul. Piramidele se află la distanţe considerabile unele de celelalte, de ordinul a zeci de mii de kilometri. Ce ştim cu siguranţă, este interesul deosebit al cercetătorilor asupra efectelor şi modificărilor materialelor și spațiului, care au loc atât în interiorul, cât şi în jurul piramidelor.

Acest interes poate veni şi datorită unor curiozităţi referitoare la piramidele din Egipt. După cum ştim, la începuturile istoriei cunoscute a egiptenilor, trupurile conducătorilor erau ţinute în piramide construite încă din timpul vieţii acestora. Piramidele deveneau morminte regale şi temple religioase. În aceste „morminte”, spiritul faraonului putea fi venerat.

Întrebări în legătură cu Piramida lui Keops

Cea mai cunoscută piramidă din Egipt este piramida lui Keops. Acestă piramidă face parte din ansamblul de piramide de la Giza. Piramidele sunt aflate la sud de Cairo, pe malul vestic al Nilului. Cercetătorii încă nu s-au pus de acord despre modul în care au fost transportate şi ridicate blocurile de piatră. Pietrele cântăresc peste 2 tone fiecare.

Ținând cont de faptul că acum 4.000 de ani se presupune că nu existau utilajele din zilele noastre, aceste realizări rămân un mister și în ziua de azi. Piramida lui Keops este considerată una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. A fost construită între anii 2700-2500 î.Hr. Timp de 4.300 de ani a fost cea mai înaltă construcţie din lume, cu înălţimea de 139 metri.

În anul 1889, a fost construit Turnul Eiffel din Paris, care are înălţimea de 324 metri și a depașit înălțimea piramidei. La construcţia piramidei s-au folosit blocuri de piatră din cariera de la Aswan. Cariera era aflată la circa 845 de kilometri depărtare. Deoarece fiecare bloc de piatră cântăreşte aproximativ 2,5 tone, rămâne un mister cum au fost transportate acestea.

misterul-piramidelor-01

Trigonometria antică

Ce îi uimește pe matematicienii şi fizicienii din zilele noastre este faptul că piramida are orientare precisă. Fiecare faţadă este îndreptată spre câte un punct cardinal. Piramida este aşezată exact pe paralela de 30 de grade, cea care separă în mod egal uscatul de ape. După o analiză mai atentă, s-a constatat că diagonalele prelungite ale piramidei lui Keops traversează centrul fiecărui continent.

Cei care au studiat piramida lui Keops au descoperit că numărul π a fost aplicat piramidei cu mult timp înainte de a fi descoperit de către Pitagora. Raportul dintre bază şi înălţimea piramidei este egal cu π/2. Egiptologii, prin studierea piramidelor de la Ghiza, doresc să înţeleagă stilul de viaţă şi gândirea egiptenilor antici.

Aceștia vor să afle ce cunoştinţe aveau egiptenii atunci când au folosit proporţiile şi formele piramidelor. Există ipoteza că piramida lui Keops era „Casa Energiei”, iar scopul său principal ar fi fost acela de a genera, transforma şi transmite energie.

Ce ştiau anticii depre piramide?

Avem motive să credem că anticii cunoşteau multe lucruri despre piramide pe care noi încă nu le cunoaştem. Asta pentru că Pământul este plin de o reţea formată din mii de piramide construite după aceeaşi tehnologie. Piramide, asemănătoare între ele, se găsesc pe toate cele 5 continente, sau pe fundul oceanelor.

Aceste piramide au zeci de mii de ani vechime. Unele piramide din China, sunt acoperite cu pământ care s-a depus în timp. Au pe ele vegetaţie şi chiar aşezări umane. Există aproximativ 250 de piramide în China, 175 de piramide în Egipt. Sunt piramide în Austria, Tahiti, Insulele Mauritius, Taiwan, Grecia, Italia, Bosnia Hertzegovina, Sudan, piramide în insulele Canare, pe insule din Oceanul Indian.

Un rol important în construcţia piramidelor l-a avut poporul mayaş. Despre mayaşi ştim că au construit mai multe piramide decât toate celelalte civilizaţii la un loc. Aproximativ 10.000 de piramide, răspândite în Mexic, Peru şi Bolivia, au fost construite de mayași. Pe lângă numărul lor mare, aceste piramide au capacităţi şi calităţi care îi uimesc pe cercetătorii din zilele noastre.


Aveți mai jos câteva modele de piramide orgonice:

Piramida Orgon Energetica Magneti...

Piramida Energetica Orgonica &#82...

Piramida Orgonica Energetica Magn...

Pandantiv Ankh pe Piramidă INOX ...

Piramida Orgonica Energetica Magn...

Piramida Magnetica Energetica Org...

Piramida Energetica Orgonica &#82...

Piramida Orgonica Energetica Magn...

Piramida Energetica Orgonica Magn...

Piramida Orgon Energetica Magneti...

Piramida Energetica Orgonica Magn...

Pandantiv Cruciuliță INOX &#821...

Piramida Energetica Orgonica &#82...

Piramida Orgonica Energetica Magn...

Piramida Energetica Orgonica Magn...

Piramida Orgonica Energetica Magn...

Piramida Energetica Orgonica &#82...

Piramida Energetica Orgonica &#82...

 


După obsevaţiile acestora, s-a descoperit că aceste piramide sunt într-un anume mod interconectate între ele. Sunt aranjate într-un ansamblu coerent și precis. După locurile în care au fost amplasate şi datele lor tehnice, ne indică faptul că cei care le-au construit aveau cunoştinţe avansate de astronomie, matematică şi geofizica Pământului.

După unele afirmaţii ar trebui să le fim recunoscători celor care au trăit cu zeci de mii de ani în urmă, deoarece această vastă reţea de piramide existente pe Pământ ar avea şi acum un rol activ, anume acela de a menţine echilibrul energetic pe pământ.

 


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00 din 5)

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *