Cunoașterea de sine

“Cunoaşterea de sine” este o expresie ce a ajuns aproape un clişeu. Şi este păcat, pentru că această clişeizare a expresiei, care o face să nu mai spună aproape nimic, ne împiedică să vedem ce avem de făcut, concret, pentru a ajunge acolo. Pentru că a te cunoaşte pe tine însuţi/însăţi e primul pas în a te simţi bine în propria piele. A avea o viaţă de calitate şi a şti ce să faci cu ceea ce ţi se întâmplă. Este uluitor cât de puţin ştiu oamenii despre aceste lucruri şi cât de dezinteresaţi sunt mulţi dintre ei de ele. Cu toate acestea, nu prea există o altă cale către confort în lume şi în viaţă decât trecând pe aici, prin drumul lung şi adesea sinuos al cunoaşterii de sine.

Viața și întâmplările ei

Viaţa ne oferă multe ocazii de a învăţa ceva. Oameni, întâmplări fericite şi mai puţin fericite prin care trecem. Dar, pentru a creşte personal, pentru a nu fi la fel de ignorant ca şi înainte de eveniment, e bine să practicăm introspecţia în orice context şi să ne întrebăm cu privire la ecoul personal al unei întâmplări sau a alteia. Orice mică întâmplare e prilej de meditaţie.

Orice ne apare în cale, trebuie întâmpinat cu întrebările:
Ce ecou subiectiv are această întâmplare în mine?
Ce îmi aminteşte?
Mă bucură sau nu?
Mă lasă indiferent?
Cui i s-a mai întâmplat aşa ceva şi ce ecou a avut pentru acea persoană?
(Aici recomandăm citirea de autobiografii, sunt adevărate mine de aur pentru exerciţiul introspecţiei).
Cu ce mă ajută experienţa altora într-o situaţie asemănătoare?
Pot învăţa ceva de la ei?
Ce pot învăţa din această experienţă?
Ce aflu despre reacţiile mele în cutare sau cutare context?
(Credeam că reacţionez bine sub stres, de exemplu? Cel mai recent conflict mi-a arătat că nu este astfel?)
Ce pot face pentru a îmbunătăţi felul cum mă comport, când sunt stresat?
Credeam că sunt un părinte bun?
Dar faptul că am neglijat să menţin dialogul cu fiica mea, nu spune contrariul?
Ce pot face pentru a remedia situaţia?

Propriile emoții și limite

A te cunoaşte pe tine însuţi înseamnă să fii în ascultarea propriilor emoţii fără a te lăsa dominat de ele. A-ţi cunoaşte limitele fizice şi psihice (să ştii că sub un anumit număr de ore de somn nu funcţionezi, de exemplu) şi a le respecta. Să ştii când eşti obosit, surmenat, extenuat (toate aceste praguri sunt diferite) şi să te odihneşti.

Dar mai înseamnă şi să ştii ce anume din răspunsul emoţional la o situaţie vine din trecut. De exemplu, cineva care nu suportă să discute în contradictoriu (chiar pe ton de glumă), poate reacţiona agresiv, pentru că în trecutul său, şi mai cu seamă în copilărie, a avut un tată dominator, care dorea mereu să aibă ultimul cuvânt. Saturaţia faţă de o astfel de situaţie îl poate face să reacţioneze agresiv chiar şi la o nevinovată tachinare…

Este nevoie și de terapie

Pentru a afla aceste lucruri este necesară, cel mai adesea, o terapie. Fie ea psihanalitică sau de altă orientare, orice discuţie care te ajută să plonjezi în trecutul propriu și să faci asocieri cu ceea ce ţi se întâmplă în prezent. Poţi înţelege în acest fel cum funcţionezi. Amprenta unică pusă de experienţele tale, în decursul vieţii, asupra felului cum vezi viaţa.

Şi exerciţiul acesta, al privitului în sine, este cu atât mai util şi mai corect, cu cât este făcut în prezenţa cuiva neutru (psihoterapeutul). Acesta te poate stimula, te poate ajuta să pui în ordine toate acele lucruri.

„Un jurnal este un instrument esenţial pentru cunoaşterea de sine. La fel, adolescenţii ar trebui încurajaţi să scrie. Cu pixul. Să găsească sensul întâmplărilor de peste zi, să facă bilanţul unei relaţii, să scrie tot ce le trece orin cap într-o cheie analitică.”

Cărți ajutătoare

Dezvoltarea personală a ajuns să însemne un fel de literatură motivaţională uşurică. Este adevărat, multe cărţi sunt astfel. Dar sunt şi multe cărţi foarte bune, ce merită parcurse şi recitite. Şi pe piaţa românească s-au tradus destule titluri bune. Acestea merită cumpărate, citite, fişate. Dezvoltarea personală înseamnă „autoajutor”.

În absenţa unei terapii, o carte bună de psihologie practică care te învaţă, de exemplu, cum se comportă persoanele cu caracter dificil, poate fi o revelaţie. Cărţile care te învaţă cum să îţi reduci stresul (fără să fie nevoie de calmante) sunt, de asemenea, utile. Cărţile care te ajută să vezi partea pozitivă a lucrurilor, să te concentrezi pe informaţiile pozitive, te ajută, implicit, să fii mai fericit.

Autoeducația – Cea mai bună formă de autoguvernare

Este bine să fie încurajaţi şi adolescenţii să le citească. Asta, pentru că nimeni, în decursul educaţiei sale, nu învaţă în învăţământul formal. Nu învață cum să-şi identifice corect emoţiile sau cum să gestioneze un conflict. Cum să se relaxeze într-o situaţie de stres etc. Deşi, dacă ne gândim cât de importante sunt aceste lucruri în viaţă, poate că ar trebui să fie materii de BAC…

Un jurnal zilnic

Este extrem de util să ţii un jurnal. Te ajută să-ţi ordonezi gândurile, să faci introspecţie, să nu uiţi. Psihologii recomandă să ţinem şi un jurnal al lucrurilor bune care s-au întâmplat peste zi. Chiar dacă sunt trei sau patru, minore. Ele pot face ca balanţa să atârne în favoarea emoţiilor bune atunci când ne uităm în urmă.

Să vedem că zâmbetul unui copil, mirosul teilor ivit după ploaie sunt surse reale de bucurie! Dar, dacă nu le conştientizăm, dacă nu le notăm, uităm aceste lucruri şi ne pierdem în ruminaţia problemelor de zi cu zi. Şi, când ne uităm în urmă, nu le mai găsim, ci ne amintim de datorii si de certuri…

O altfel de terapie

Un jurnal este un instrument esenţial pentru cunoaşterea de sine. La fel, adolescenţii ar trebui încurajaţi să scrie. Cu pixul. Să găsească sensul întâmplărilor de peste zi, să facă bilanţul unei relaţii, să scrie tot ce le trece prin cap într-o cheie analitică. Ar trebui şi ei să răspundă permanent la întrebarea „ce am învăţat din asta?”.

Unde mai pui că scrisul ajută la dispariţia stresului, la o gândire critică şi la potolirea emoţiilor… Un jurnal este memoria întâmplărilor care ne marchează, care ne transformă, ne uimesc. Şi este extraordinar de plăcut să îl reciteşti după ani şi ani să vezi cât ai evoluat şi cum.