INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

Bisericile sculptate din dealurile Etiopiei sau misterul din Lalibela. Micul sat Lalibela din Etiopia găzduieşte unsprezece biserici misterioase. Sunt vechi locuri sfinte pentru creştinii copţi. Creştinii copţi ai Etiopiei venerează un sat mic din zonele superioare nord-centrale. Pământul său roşu formează un teren dificil pentru miile de pelerini care călătoresc aici pentru sărbători religioase importante.

Ei vin să se roage în bisericile din Lalibela, care sunt sculptate, linie cu linie, dintr-un strat solid de piatră. Unele dintre cele unsprezece biserici din Lalibela sunt tăiate în faţă pe verticală, direct în stâncă, prin lărgirea unei peşteri naturale existente. Bisericile mari sunt însă monolituri, tăiate dintr-o bucată de piatră. Un sistem elaborat de şanţuri şi scări adânci, reprezintă intrările în aceste structuri subterane.

Ele fac parte din peisaj, ca şi cum credinţa pe care o reprezintă este literalmente sculptată din pământul steril. Nicăieri în lume, indiferent cât de mult am căuta, nu mai întâlnim un tip de construcţie de acest fel. Preoţii locali vorbesc despre designul şi construcţia divină a acestui „nou Ierusalim”. Se spune că a fost completat cu ajutorul îngerilor.

Lalibela, un mister pentru arheologi

Construcţia bisericilor din structuri monolitice seamănă cu o săpătură. Arheologii cred că muncitorii care au lucrat aici, ar fi eliberat blocuri de piatră prin săparea de şanţuri dreptunghiulare în tuf (rocă sedimentară poroasă). Printr-o metodă specială de încălzire şi răcire, stânca a fost pregătită pentru a fi spartă. Astfel, cioplitorii în piatră au tăiat practic bisericile în stâncă.

În timp ce modelau exteriorul şi interiorul, au săpat în piatră coloane, stâlpi, grinzi, arcade şi tavane boltite. Execuţia unui proiect atât de grozav îi induce în eroare pe arheologi. Întrebările lor rămase fără răspuns, fac ca ajutorul îngerilor să pară cea mai plauzibilă explicaţie. Ne putem întreba, unde au fost transportate pământul şi piatra excavate.

Câte mii de lucrători au fost recrutati, organizaţi şi angajaţi pentru a îndeplini o asemenea sarcină? Cum au fost ridicate astfel de pietre grele din tranşee adânci şi înguste şi duse în altă parte? Cum ar putea această zonă uscată şi slab populată, care astăzi abia poate produce suficientă hrană pentru populaţia actuală mai mică de 2.000 de locuitori, să ofere acestor lucrători o sursă de hrană adecvată?

Cine a fost regele Lalibela?

Ceea ce se ştie cu siguranţă despre acestă minune a lumii, este faptul că bisericile au fost create în perioada Dinastiei Zague. Autorul este Regele Gebra Maskal Lalibela, între secolele al X-lea şi al XIII-lea. Acesta a încercat să construiască aici un nou Ierusalim, ca urmare a cuceririi Ţării Sfinte de câtre musulmani. Complexul de la Lalibela este realizat în două mari grupe. Una dintre ele reprezintă Ierusalimul pământesc, iar cealaltă Ierusalimul ceresc. Aceste grupe sunt despărţite de un şanţ, despre care preoții și călugării de aici spun că reprezintă râul Iordan.

Simplitatea pietrei, tăcerea şi asceza în Lalibela sunt simboluri ale credinţei copte. Preoţii, ca statuile cu cruce de argint în mână, stau de pază în faţa camerelor interioare sacre. Pustnicii îmbrăcaţi în pânză zdrenţuită, ţin în mâini cărţi de rugăciune sfâşiate şi nu vorbesc nimănui decât lui Dumnezeu. Noaptea se retrag în catacombele de stâncă care au servit ca morminte pentru sfinţi şi preoţi.

În aceste peşteri simple, care înconjoară bisericile cele mai sacre, arheologii au descoperit râmăşite uname. Sunt adevărate relicve pentru toţi credincioşii care vin aici să se închine lui Dumnezeu. Acum, în interiorul lor se mai poate zări pe ici, pe colo smocuri mici de paie. Aceste smocuri „înmoaie” suprafaţa de stâncă a patului unde câte un bărbat evlavios se odihneşte.

Legenda Lalibelei

Un pustnic sau călugăr doarme aici pentru a se apropia de Dumnezeu. Interioarele bisericilor, iluminate de razele de soare, sunt umbrite din loc în loc de fante înguste. Există cruci şi semicercuri tăiate în stâncă, pe o porţiune de lângă tavane. În această lumină slabă, se poate citi legenda lui Lalibela, scrisă pe zidurile bisericii.

Imagini ale sfinţilor, gravate cu atenţie în urmă cu peste 800 de ani, colorează aceste săli reci şi le dă un parfum de poveste. Pictura de pe peretele Beit Maryam (Casa Măriei) este o imagine cu două femei care stau una lângă cealaltă. Acestea ţin bebeluşi pe genunchi şi una dintre femei, harnică, toarce fire. Acestea reprezintă pe Regina din Sheba în îmbrăcămintea regală şi pe roaba ei.

Legenda Lalibelei, într-adevăr istoria legendară a Etiopiei, începe cu Regina din Sheba şi vizita ei la Regele Solomon. Povestea spune că Regele Solomon a zămislit un fiu reginei şi altul slujnicii ei. Primul rege al Etiopiei, Menelik, a fost îngrijit de regină. Slujnica Reginei din Sheba a născut un fiu care a condus puternica dinastie Zague. Acesta stăpânea zona din jurul Roha, aşa cum a fost numită atunci Lalibela.

„Cel care a văzut albinele”, reîntors din cer prin porunca lui Dumnezeu

Denumirea ulterioară vine de la un bărbat al Dinastiei Zague, care a fost responsabil de cioplirea acestor biserici. Lalibela era fratele mai mic al lui Harbay, rege conducător al Dinastiei Zague din Roha. Mama lui, se spune că a văzut albinele agitându-se în jurul celui de-al doilea fiu al său, la scurt timp după naşterea acestuia. Ea l-a numit Lalibela, însemnând „cel care a văzut albinele” în limba Ge’ez.

Este limba liturgică din Etiopia şi singura limbă scrisă autohtonă din Africa. În folclorul etiopian, albinele sunt mesageri de măreţie, avansuri sociale şi bogăţii. Pe măsură ce fratele mai mic a ajuns la maturitate, Harbay s-a simţit ameninţat de nişte preziceri despre fratele său. A încercat să-l otrăvească pe Lalibela, dar otrava l-a cufundat doar într-un somn asemănător cu moartea, timp de 3 zile.

În toată această perioadă, un înger a dus sufletul lui Lalibela la cer pentru a-i arăta bisericile pe care urma să le construiască. Când și-a revenit, Lalibela s-a retras în pustie şi, după ordinul lui Dumnezeu, a luat o soţie pe nume Maskal Kebra sau Crucea Înălţată. Se spune că regele a abdicat în favoarea fratelui său prin ordinul lui Hristos însuşi.

La porunca Creatorului

Lalibela a acceptat condiţiile şi a făcut existenţa sa monahală şi mai austeră. A început apoi să construiască bisericile care i s-au arătat în viziunea sa. „La porunca lui Dumnezeu şi cu ajutorul slujitorilor îngerului său”, cioplitorii în piatră au finalizat întregul complex religios în 24 de ani. El transformase teritoriul dur al Rohăi într-o „rugăciune mare în piatră”.

Timpul pare să se fi oprit în Lalibela, iar natura sfidează aşteptările. Florile înfloresc în solul fără apă. Fără energie electrică, colibele de piatră oferă un adăpost umil, care apără de frigul care loveşte această regiune noaptea. Pe câmpurile înconjurătoare, ţăranii muncesc pământul cu plugurile trase de boi. Mai presus de toate, Lalibela este un loc liniştit şi respectat, unde miile de călugări şi preoţi copţi au venerat cerul, de-a lungul secolelor.

Beit Maryam este considerat cel mai sacru altar al Lalibelei. Biserica monolitică cu antecamerele sale sacre, este proiectată astfel încât rugăciunea să fie îndreptată spre Ierusalim. Frumoasele sale fresce, înfăţişează în mare parte scene din Noul Testament. Acestea împodobesc suprafeţele netede de piatră de lângă tavan. În scena Bunei Vestiri, o minunată Fecioară de culoare maro-gălbui, priveşte cu uimire spre înger, şi învârte un fus.

Lumina misterioasă

Acest gen de fuior este încă folosit de femeile etiopiene. În partea de sud a curţii Beit Maryam se află micuţa capelă a Beit Danaghel, Casa Fecioarei Mucenice. Preoţii acestei biserici leagă sfinţenia ei de cinstea celor cincizeci de tinere ucise sub Iulian, fiul lui Constantin cel Mare. Lalibela a construit acest altar în dealurile îndepărtate ale Etiopiei.

Totul pentru a păstra vie amintirea vieţii contemplative şi a ultimului moment de vitejie în a-şi mărturisi credinţa creştină. De-a lungul şanţului care personifică râul Iordan, şi conectate Ia celelalte biserici prin pasaje subterane, sunt alte patru biserici înconjurate de un şanţ adânc de 36 de metri. Beit Abba Libanos şi-a luat numele de la Părintele Libanos. A fost unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi monahi din Biserica Coptă Etiopiană.

În această biserică rupestră, o lumină misterioasă, probabil din piatră fosforescentă, străluceşte zi şi noapte în spatele altarului care protejează „sfânta sfintelor”, anticamera în care sunt păstrate scrierile din Noul Testament. De asemenea, sculptate din acelaşi deal de stâncă sunt Beit Emmanuel, Beit Mercurios şi Beit Gabriel.

Sfântul Gheorghe și urmele copitelor calului său

Pe un deal, departe de toate celelalte biserici, se află Beit Giorgis, Biserica Sfântul Gheorghe. Cea mai frumoasă biserică din Lalibela, acest monolit este tăiat de pe o suprafaţă înclinată a rocilor. Legenda spune că sfântul, care este foarte venerat în Etiopia, a supravegheat personal executarea operei. Preoţii încă mai arăta semnele copitelor calului său.

Cea mai mare biserică din Lalibela este Beit Medhane Alem (Casa Mântuitorului Lumii). Are 109 metri lungime, 23 de metri lăţime şi 35 de metri adâncime. Celelalte biserici includ Beit Debre Sina (Casa Muntelui Sinai), Beit Selassie (Casa Trinităţii), Mormântul lui Adam şi Beit Golgota. Cea din urmă conţine mormântul lui Lalibela.

Lalibela nu este o destinaţie uşoară, chiar şi pentru cei mai devotaţi creştini copţi care fac pelerinaj anual în acest loc din munţii accidentaţi ai Etiopiei. Pentru ei este un loc al minunilor. Pentru alţii, Lalibela este o urzeală în timp. Vânturile blânde produc un mic zumzet, precum albinele, în timp ce trec prin „stupul religios” sculptat în solul pietros. Ansamblul de 11 biserici tăiate în rocă bazalitică, de la Lalibela a intrat în patrimoniul UNESCO în anul 1978.