Puterea de a empatiza

Empatia este o atitudine conştientă sau inconştientă, normală sau paranormală? Raţională sau instinctivă? Empatizăm cu cei care ne seamănă sau cu cei complet diferiţi? Va deveni empatia valoarea care va salva secolul secolul XXI şi pe fiecare dintre noi în parte? Având în vedere semnele tot mai vizibile, în diverse contexte sociale, răspunsul este afirmativ.

Ce este empatia?

Cuvântul empatie, strict etimologic se trage din grecescul en – „în interior” şi pathos – „suferinţa /„simţire. Este un termen care numeşte capacitatea de a recunoaşte, de a trăi. Mai este și posibilitatea de a împărtăşi sentimentele altcuiva, de tristeţe sau de bucurie. Acest lucru se întâmplă indiferent că acestea sunt sau nu exprimate explicit.

Fără de această capacitate o persoană nu poate fi capabilă nici de compasiune, adică de o reacţie emoţională la suferinţa altcuiva. În limbajul curent, empatia este numită adesea prin expresia „a te pune în locul celuilalt”. Nu trebuie confundată nici cu altruismul, nici cu reacţia de compasiune, nici cu simpatia. Acestea din urmă sunt de fapt partajarea unor sentimente sau emoţii asemănătoare.

Termenul a fost creat de filosoful german Robert Vischer, în teza sa de doctorat despre Einfuhlung (literal, „simpatie estetică”). Asta pentru a denumi modul de relaţionare a unui subiect cu o operă de artă. A fost reluat și de psihiatrul şi filosoful Karl Jaspers, apoi de Sigmund Freud. În secolul secolul XX, empatia a devenit un concept major şi în teoria spiritului.

Este acel proces care îi permite unui individ să recunoască un tip de stare mentală, în cazul lui sau al altei persoane. Altfel spus, procesul prin care cineva este capabil să teoretizeze o stare de spirit, intenţie, dorinţă, cunoaştere etc. raportându-se la sine sau la o proiecţie a sa.

Cum recunoaştem empatia?

A fi o persoană empatică înseamnă mai mult decât a fi sensibil. Empaticii pot percepe senzaţiile fizice şi impulsurile afective, spirituale ale altor persoane. Aceștia ştiu intuitiv motivaţiile şi intenţiile lor. Empatia nu este o trăsătură de caracter care să se poată învăţa. Iată câteva aspecte care ne pot ajuta să înţelegem cum poate fi recunoscută empatia.

Empaticii, indiferent de profesie sau loc de muncă, pun extrem de multă pasiune în ceea ce fac şi sunt gata să ajute cu tot devotamentul. Sunt imaginativi, creativi, foarte expresivi în cuvinte şi în gesturi, pot accesa forme de cunoaştere subtilă. Sunt sensibili la scenele încărcate emoţional pe care le pot vedea la televizor, în filme, jurnale, videouri, emisiuni etc.

Oamenii empatici au dificultăţi în a se manifesta faţă de ignoranţi, faţă de cei limitaţi spiritual sau faţă de cei lipsiţi de compasiune. În general, îi evită pe aceștia din instinct. Empaticii pot construi bariere emoţionale în privinţa lor, aceștia adesea se izolează. Ceilalţi nu le înţeleg modul de a gândi sau de a simţi. Chiar şi cei necunoscuți se simt atrași de empatici ca de un magnet.

Aceștia constată cu surprindere că se pot exprima în faţa empaticilor, despre probleme personale, cu multă uşurinţă. Empaticii se pot manifesta surprinzător, chiar contradictoriu, pentru cei din jur. Fie că sunt extravertiţi, glumeţi, fie că au enervări teribile sau tristeţi copleşitoare, la intervale scurte de timp. Dacă un empatic nu îşi cunoaşte această capacitate, poate să treacă prin stări apăsătoare, deprimante.

Sunt fascinaţi de visele lor, în care găsesc întotdeauna semnificaţii de luat în seamă. Au frecvent senzaţia de deja-vu şi pot să treacă prin experienţe de cunoaştere paranormală.

Empaticii nu pot fi păcăliţi

Persoanele empatice sunt extrem de puternice când este vorba de a „citi” sentimentele, intenţiile celor din jur. Intuiţia este a doua lor natură. Ştiu când cuiva îi este frică, minte, se preface sau flatează doar pentru a obţine un avantaj. Ei simt pur şi simplu. Faţă de o persoană empatică, singura şansă este sinceritatea, mai ales că ştie să asculte şi să fie foarte generoasă.

De asemenea, persoanelor empatice le sunt indiferenţi oamenii superficiali. Nu agreează discuţiile de complezenţă şi nici complimentele de circumstanţă. Nu complimentaţi un empatic pentru a-i câştiga afecţiunea căci rezultatul va fi invers decât cel scontat.

Secretul neuronilor din oglindă

Creierul celor empatici arată altfel decât al celor care nu au această capacitate. Mai mult, există regiuni ale creierului care se activează în momentele de empatie. Aceste zone pot fi stimulate voluntar, prin concentrarea asupra sentimentelor de afecţiune, tandreţe, ceea ce influenţează semnificativ

Comportamentul social

Neuronii oglindă sunt cei responsabili de manifestarea empatiei. Aceştia au fost descoperiţi întâmplător, în anii 1990, de către medicul şi biologul italian Giacomo Rizzolatti. Acesta era director al departamentului de neuroştiinte, al Facultăţii de Medicină din Parma. Empatia, pentru cei care au această capacitate, poate fi trăsătura care îi individualizează.

Îi poate apropia şi îi poate detaşa în acelaşi timp pe cei din jur. Pentru cei care nu o au, sau poate nu au descoperit-o încă, apropierea de empatiei este o şansă de a deveni mai deschişi, mai toleranţi, mai profunzi în felul de a gândi şi de a simţi, de a vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă, un fel de a exersa inteligenţa emoţională, fără de care omul nu ar fi decât un mecanism „programat” să trăiască.