puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

Empatia este o atitudine conştientă sau inconştientă, normală sau paranormală? Raţională sau instinctivă? Empatizăm cu cei care ne seamănă sau cu cei complet diferiţi? Va deveni empatia valoarea care va salva secolul secolul XXI şi pe fiecare dintre noi în parte? Având în vedere semnele tot mai vizibile, în diverse contexte sociale, răspunsul este afirmativ.

Ce este empatia?

Cuvântul empatie, strict etimologic se trage din grecescul en – „în interior” şi pathos – „suferinţa /„simţire. Este un termen care numeşte capacitatea de a recunoaşte, de a trăi. Mai este și posibilitatea de a împărtăşi sentimentele altcuiva, de tristeţe sau de bucurie. Acest lucru se întâmplă indiferent că acestea sunt sau nu exprimate explicit.

Fără de această capacitate o persoană nu poate fi capabilă nici de compasiune, adică de o reacţie emoţională la suferinţa altcuiva. În limbajul curent, empatia este numită adesea prin expresia „a te pune în locul celuilalt”. Nu trebuie confundată nici cu altruismul, nici cu reacţia de compasiune, nici cu simpatia. Acestea din urmă sunt de fapt partajarea unor sentimente sau emoţii asemănătoare.

Termenul a fost creat de filosoful german Robert Vischer, în teza sa de doctorat despre Einfuhlung (literal, „simpatie estetică”). Asta pentru a denumi modul de relaţionare a unui subiect cu o operă de artă. A fost reluat și de psihiatrul şi filosoful Karl Jaspers, apoi de Sigmund Freud. În secolul secolul XX, empatia a devenit un concept major şi în teoria spiritului.

Este acel proces care îi permite unui individ să recunoască un tip de stare mentală, în cazul lui sau al altei persoane. Altfel spus, procesul prin care cineva este capabil să teoretizeze o stare de spirit, intenţie, dorinţă, cunoaştere etc. raportându-se la sine sau la o proiecţie a sa.

Cum recunoaştem empatia?

A fi o persoană empatică înseamnă mai mult decât a fi sensibil. Empaticii pot percepe senzaţiile fizice şi impulsurile afective, spirituale ale altor persoane. Aceștia ştiu intuitiv motivaţiile şi intenţiile lor. Empatia nu este o trăsătură de caracter care să se poată învăţa. Iată câteva aspecte care ne pot ajuta să înţelegem cum poate fi recunoscută empatia.

Empaticii, indiferent de profesie sau loc de muncă, pun extrem de multă pasiune în ceea ce fac şi sunt gata să ajute cu tot devotamentul. Sunt imaginativi, creativi, foarte expresivi în cuvinte şi în gesturi, pot accesa forme de cunoaştere subtilă. Sunt sensibili la scenele încărcate emoţional pe care le pot vedea la televizor, în filme, jurnale, videouri, emisiuni etc.

puterea-de-a-empatiza-01

Oamenii empatici au dificultăţi în a se manifesta faţă de ignoranţi, faţă de cei limitaţi spiritual sau faţă de cei lipsiţi de compasiune. În general, îi evită pe aceștia din instinct. Empaticii pot construi bariere emoţionale în privinţa lor, aceștia adesea se izolează. Ceilalţi nu le înţeleg modul de a gândi sau de a simţi. Chiar şi cei necunoscuți se simt atrași de empatici ca de un magnet.

Aceștia constată cu surprindere că se pot exprima în faţa empaticilor, despre probleme personale, cu multă uşurinţă. Empaticii se pot manifesta surprinzător, chiar contradictoriu, pentru cei din jur. Fie că sunt extravertiţi, glumeţi, fie că au enervări teribile sau tristeţi copleşitoare, la intervale scurte de timp. Dacă un empatic nu îşi cunoaşte această capacitate, poate să treacă prin stări apăsătoare, deprimante.

Sunt fascinaţi de visele lor, în care găsesc întotdeauna semnificaţii de luat în seamă. Au frecvent senzaţia de deja-vu şi pot să treacă prin experienţe de cunoaştere paranormală.

Empaticii nu pot fi păcăliţi

Persoanele empatice sunt extrem de puternice când este vorba de a „citi” sentimentele, intenţiile celor din jur. Intuiţia este a doua lor natură. Ştiu când cuiva îi este frică, minte, se preface sau flatează doar pentru a obţine un avantaj. Ei simt pur şi simplu. Faţă de o persoană empatică, singura şansă este sinceritatea, mai ales că ştie să asculte şi să fie foarte generoasă.

De asemenea, persoanelor empatice le sunt indiferenţi oamenii superficiali. Nu agreează discuţiile de complezenţă şi nici complimentele de circumstanţă. Nu complimentaţi un empatic pentru a-i câştiga afecţiunea căci rezultatul va fi invers decât cel scontat.

Secretul neuronilor din oglindă

Creierul celor empatici arată altfel decât al celor care nu au această capacitate. Mai mult, există regiuni ale creierului care se activează în momentele de empatie. Aceste zone pot fi stimulate voluntar, prin concentrarea asupra sentimentelor de afecţiune, tandreţe, ceea ce influenţează semnificativ

Comportamentul social

Neuronii oglindă sunt cei responsabili de manifestarea empatiei. Aceştia au fost descoperiţi întâmplător, în anii 1990, de către medicul şi biologul italian Giacomo Rizzolatti. Acesta era director al departamentului de neuroştiinte, al Facultăţii de Medicină din Parma. Empatia, pentru cei care au această capacitate, poate fi trăsătura care îi individualizează.

Îi poate apropia şi îi poate detaşa în acelaşi timp pe cei din jur. Pentru cei care nu o au, sau poate nu au descoperit-o încă, apropierea de empatiei este o şansă de a deveni mai deschişi, mai toleranţi, mai profunzi în felul de a gândi şi de a simţi, de a vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă, un fel de a exersa inteligenţa emoţională, fără de care omul nu ar fi decât un mecanism „programat” să trăiască.

 


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (3 voturi, media: 4,67 din 5)

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *