fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

Fenomenul vocii electronice (FVE) îl găsim în domeniul parapsihologiei. Acest fenomen se manifesta prin sunetele înregistrate ale fiinţelor supranaturale din lumea de dincolo. Aceste voci sunt sunete care la un moment dat au fost captate electronic în mod intenţionat sau neintenţionat. Pot fi ascultate şi asociate cu cuvinte sau propoziţii scurte din limba umană.

Cel care a lansat ideea despre acest fenomen se numeşte Konstantin Raudive. Este un scriitor leton pasionat de studiile psihologului elveţian Carl Jung. Împreună cu colegul său, parapsihologul Hans Bender, Raudive şi-a dedicat mulţi ani din viaţă cercetării acestui fenomen despre care în anul 1971 a publicat inclusiv o carte intitulată „Descoperirea”.

Născut în anul 1903, la Odessa, din părinţi de origine suedeză şi daneză, Friedrich a avut o copilărie marcată de Primul Război Mondial. La Conservatnrul din Odessa acestata a studiat arta şi pianul până în anul 1925, când familia lui s-a mutat înapoi în Estonia. Călătorind la Berlin pentru a-şi lărgi orizontul de tânăr artist, acesta a ajuns să trăiască apoi, un timp, în Palestina alături de mentorul său evreu Tito Scipa şi mai târziu, în Milano, Italia.

Inspirat de experienţele pictorului Friedrich Jurgenson

După ce a revenit în Estonia, acesta şi-a pierdut parţial vocea din cauza problemelor de sănătate cauzate de climatul foarte rece. A renunţat la cariera de operă şi s-a dedicat întru totul picturii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a mutat în Suedia şi s-a căsătorit, stabilindu-se în Stockholm. Friedrich, vorbitor a zece limbi străine, a început să picteze portrete pentru cei mai înstăriţi cetăţeni ai Suediei.

Foarte curând, după vizita sa la Pompei, a intrat în contact cu Vaticanul în interes profesional. A primit propunerea de a cataloga lucrările de artă ascunse sub oraşul Sfânt. Acceptând onoarea, Friedrich a stat timp de 4 luni în subteranele Vaticanului pentru a picta, moment în care s-a îmbolnăvit de pneumonie. Din fericire medicii de la Vatican au reuşit să-l vindece.

Munca făcută de pictor în subsolurile Vaticanului a fost foarte apreciată. Papa Pius al XII-lea l-a rugat să-i facă un portret. După această perioadă a vieţii a urmat ceva la fel de extraordinar. Totul a început de la cumpărarea unui magnetofon. Întrucât Friedrich şi-a dorit să se audă din nou cântând, după ce şi-a înregistrat propria voce, acesta a observat cum pe durata înregistrării s-au produs anumite dispariţii şi apariţii ale sunetului pe durata spaţiilor de linişte.

fenomenul-numit-vocea-electronica-01

Stația Centrală de Investigații din Spațiul Terestru

Acela a fost momentul în care Friedrich a experimentat şi o descătuşare a abilităţilor lui psihice. Aceste abilități erau datorate sensibilităţii şi talentului său artistic. Friedrich a început să primească semnale extrasenzoriale şi să aibă viziuni. Acesta a primit în primăvara anului 1959 un mesaj telepatic despre o Staţie Centrală de Investigaţie în Spaţiu.

Mesajul venea de la spiritele care începuseră să-i dezvăluie existenţa unei „alte lumi” pe baza înregistrărilor cu magnetofonul. Primul contact a avut loc atunci când acesta stătea la masă într-o stare completă de relaxare. Era lucid şi avea sentimentul că ceva important era pe cale să se întâmple. Sunetele înregistrate pe magnetofon erau aproape insesizabile.

Spaţiile de linişte totală, întreruptă de undele unor dispariţii şi apariţii ritmate, l-au făcut să audă la un nivel telepatic propoziţii formate din cuvinte deformate în limba engleză. În acel mesaj, spiritele sau entitățile care îl contactaseră îi povesteau despre faptul că lumea umană este monitorizată din spaţiu de către fiinţe care ne transmit mesaje mentale.

Suntem înregistrați în fiecare moment al vieții noastre

Aceste fiinţe înregistrează în acelaşi timp prin nişte ecrane electro-magnetice sau radare multi-dimensionale, tot ceea ce noi gândim, simţim şi trăim. În fiecare zi şi noapte noi receptăm mii şi milioane de mesaje la nivelul subconştientului, din partea lor. Oare acest lucru era o veste bună sau una îngrijorătoare?

Dacă aceste fiinţe ne vor binele, poate că este un motiv de bucurie că putem comunica telepatic cu ele. Însă dacă acestea nu îşi doresc decât să ne manipuleze şi să ne controleze, în timp ce se prefac că ne sprijină evoluţia şi că avem multe de învăţat de la ele, atunci descoperirea lui Friedrich ar putea constitui un adevărat coşmar.

Înainte de a sări la astfel de concluzii însă, Friedrich s-a minunat că această comunicare cu lumea invizibilă prin intermediul înregistrărilor electro-magnetice era posibilă, nefiind doar o invenţie de domeniul SF.

fenomenul-numit-vocea-electronica-02

Confirmarea că moartea nu este sfârşitul

A continuat să studieze cu fascinaţie ceea ce tocmai descoperise. Pe data de 12 iunie 1959, Friedrich a ieşit în natură cu magnetofonul şi a început să înregistreze ciripitul păsărilor. După mai multe minute de înregistrare, a asculta cu atenţie ce a înregistrat. Mare i-a fost surprinderea când a sesizat că pe fundalul ciripitului tot mai estompat al păsărilor s-a auzit ceva asemănător cu sunetul înfiorător al furtunii care vibra foarte puternic.

Ascultând, Friedrich a avut impresia că unul dintre tuburile magnetofonului s-a stricat şi astfel, a oprit şi a pornit din nou aparatul. A doua oară când a ascultat înregistrarea, nu numai că sunetul acela nu dispăruse şi că păsările se auzeau ciripind la o distanţă foarte îndepărtată, dar pe fundalul a ceea ce înregistrase cu doar câteva minute înainte, s-a auzit brusc vocea unui bărbat care a început să vorbească în limba norvegiană.

Vocea lui era joasă, însă Friedrich i-a înţeles perfect cuvintele. Şi mai mare i-a fost uimirea atunci când brusc, vocea bărbatului a dispărut, iar sunetul celorlalte păsări a revenit, auzindu-se perfect! În acel moment, Friedrich a fost sigur că aparatul nu se stricase şi că ceea ce auzise era cu adevărat o voce străină.

 


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00 din 5)

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *