Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

Aristotel spunea că fericirea depinde de noi, iar o altă vorbă înţeleaptă spune că avem nevoie să facem Rai din ce avem. Este oare fericirea subiectivă? Suntem unici, mici particule în acest imens infinit, care în nimicnicia lor formează la un loc, totul. Ce este cert în lumea aceasta, sunt momentele în care ne naştem şi cel în care plecăm.

În rest, spaţiul dintre, ne este destinat să ni-l construim după bunul plac în funcţie de instrumentele pe care le avem. Si totuşi, ce stă la baza alegerilor, în funcţie de care ne construim viaţa? Tot ce facem, vine dintr-un gând de frică sau dragoste? Fericirea în sine, am putea spune că, natural, este dorinţa noastră supremă. Vrem să fim fericiţi, vrem să fim bine şi facem tot ce putem, şi cum putem să ajungem acolo.

De ce spun că fericirea este ceea ce dorim din răsputeri să obţinem? Pentru că altfel, nu ne-ar mai deranja suferinţa în sine, opusul fericirii. În zilele noastre, ideea de fericire a devenit de-a dreptul o pradă. O vânăm la fiecare pas. Uităm totuşi, în acest parcurs de întregire şi creare a vieţii, cine vrem cu adevărat să fim. Şi cred că aceasta este întrebarea care ne va aduce pe drumul bucuriei.

Omului îi este foame de iubire și sens

În momentul în care decizi cine vrei să fii, tu îţi dai un sens. După cum părintele Steinhardt spunea, „omului îi e foame de iubire şi de sens”. Atunci când te simţi întregit ca om, te simţi în aliniere cu sensul pe care ti-l dai. Fericirea atunci vine ca o stare naturală de „a fi”. Viaţa şi crearea sinelui sunt acel sens. Avem nevoie deci, să conştientizăm, că nu trebuie să vedem în fericire un scop, ceva ce se obţine prin suferinţă şi multă strădanie, după cum cred mulţi.

Ci este o stare naturală a sinelui nostru pe care o dobândim atunci când ne unim cu cine suntem noi de fapt. Suntem scântei divine în marea lumină a Universului. Este necesar să suferim, pentru că doar așa putem înțelege adevăratul sens al fericirii. Starea de fericire este deci complementară stării de suferință. Efectiv nu putem înțelege starea de fericire până ce nu avem experiența suferinței.

Nu mulți sunt cei care ajung să conștientizeze aceste adevăruri deoarece nimeni nu vrea să sufere. Dar, inevitabil fiecare moment de fericire care va izvorî în viața noastă va aduce cu sine și suferința complementară. Oamenii trebuie să înțeleagă că fericirea vine cu un bagaj sentimental doldora dar cu un ghiozdan gol de lecții.

Fericirea și Suferința asemeni unei monezi cu două fețe

Suferința, vine cu cele mai înțelepte lecții de viață dar și cu durerea aferentă. Suferința și Fericirea sunt precum bătăile inimii. Odată se contractă și este analogia perfectă a suferinței și ulterior se dilată fiind în opoziție perfectă stării inițiale. Adevărul este că nu există fericire fără suferință, în același mod cum nu poate exista zi fără noapte.

Cine aleargă în permanență după fericire, fără să conștientizeze și latura complementa, prezintă imaturitate infantilă. Această imaturitate aduce după sine lipsa de onestitate față de sine, asta pe de o parte și o exprimare în lipsă de concordanță, cu cei cu care interacționăm. Mai pe românește, vom învăța să ne îmbătăm cu apă rece, cum bine spune zicala și ne vom creea așteptări nerealiste de la viață!

Aceste așteptari, nefiind în concordanță cu legile naturale ale acestei realități, vor avea ca și rezultat, mari probleme psihice. Acesta este adevăratul motiv al depresiilor și anxietăților de oricefel. Faptul că oamenii refuză să accepte suferința ca și experiență elementară de viață!

Doar dă-ţi voie să fii

În teorie, poate mulţi ne pricepem la toate, este adevărat. Suntem bombardaţi cu informaţii de tot felul, dar concret nu ni se arată paşii. Ei bine, pentru a ajunge să fii fericirea pe care o cauţi, trebuie să te opreşti un moment din tumultul mental pe care ţi-l hrăneşti constant, şi să fii prezent. Da, totul începe de la prezenţă. Lao Tzu spunea că atunci când trăieşti în trecut, devii depresiv, iar când trăieşti în viitor, devii anxios.

Odată ce trăieşti în prezent, devii fericit. Acest fapt este un proces cu totul natural, deoarece prezenţa te aduce în starea de coerentă a inimii cu creierul, această stare este demonstrată ştiinţific. Mulţi oameni de știință consideră că starea de bază a proceselor noastre fiziologice determină calitatea și stabilitatea sentimentelor și emoţiilor pe care le experimentăm.

Emoţiile pe care le etichetăm ca fiind pozitive, sunt de fapt, stări corporale coerente, adică reglarea proceselor vieţii devine eficientă şi chiar optimă. Emoţiile etichetate ca fiind negative, nu susţin aceste procese dar ne învață cum să nu mai trecem prin aceleași experiențe. Institutul HeartMath a arătat că inima si creierul nostru sunt într-o comunicare continuă.

Creierul și Inima

Deja nu mai este un secret faptul că inima conţine neuroni asemenea creierului. Prin această capacitate a corpului de a-şi autoregla sistemele interioare şi de a-şi mări câmpul energetic atunci când reuşeşte, susţinând nişte emoţii pozitive, ajungem să realizăm, că de fapt, starea de fericire pe care o urmărim, este cu adevărat o necesitate înscrisă în corpul nostru de a trăi şi de a funcţiona.

Alergăm după fericire în viaţă, pentru că fericirea susţine existența în această realitate. Dar, după cum spuneam anterior, tot ce avem nevoie este să ne menţinem prezenţi, pentru că viaţa se întâmplă aici şi acum, iar fericirea va veni ca un rezultat al maturizării sufletești. Suntem acolo unde avem nevoie să fim, având tot ce ne trebuie pentru a fi fericiţi.

Greşim profund când ne gândim că trebuie să plecăm de unde suntem, pentru a obţine ceea ce ne dorim. În acest timp, ajungem să ne luptăm cu noi şi cu viaţa, pentru a obţine ceea ce vrem, şi apoi ne plângem de milă că nu câştigăm. Tot ce trebuia să facem, era doar să fim prezenţi şi să vedem că fericirea este în noi, nu în afara noastră.

La ceea ce reziști cu suferință, persintă!

Greșeala pe care o facem este că avem tendinţa să ne punem bucuria în lucrurile din exterior. Întorceti-vă în inimile voastre, alături de un mic secret. Prezența, alături de însufleţirea aprecierii, bunăvoinţei, bunătăţii, înţelegerii şi a compasiunii, te aduc la fericire, pentru că această „reţetă”, te ajută să te accepţi pe tine și viata așa cum este.

La ceea ce rezişti cu suferință, persistă! Dă-ţi voie să înveţi să accepţi viața cu tot ce îți oferă, priveşte suferinţa în faţă şi ea îți va oferi cele mai bune lecții. Așa cum întunericul este doar absenţa luminii, acceptându-l se va face lumină, pentru că aceasta este starea naturală a lucrurilor în esenţa lor. Recunoştinţa şi fericirea se includ una pe alta, când eşti recunoscător transmiți în Univers cea mai profundă energie a manifestării. Fii recunoscător pentru orice în viaţa ta, de la simplul fapt că trăieşti o nouă zi, şi vei fi fericit pentru tot.