ochiul-mintii-al-treilea-ochi

Ochiul Minții, al treilea Ochi

Multă lume de la noi, dar şi din alte ţări, după ce a citit o duzină de cărţi de spiritualitate, a rămas cu impresia că este relativ uşor să dobândeşti asemenea capacităţi sau să le dezvolţi pe cele proprii. Adevărul este că fiecare individ uman, dispune de această dotare spirituală, codată în ADN-ul său. Educaţia şi regulile sociale impuse de către sistemul existent, fac în aşa fel încât, cu timpul, asemenea calităţi spirituale să se estompeze şi să intre într-un fel de adormire.

Nu toţi copii spun lucruri trăznite

Cunosc de exemplu cazul unei fetiţe care, pe vremea când avea doar 6 ani vedea foarte clar în câmpurile subtile ale omului. Aceasta avea posibilitatea de a depista, nu doar organul afectat, ci şi cauza dezechilibrului acelui organ anatomic. Mai târziu a crescut şi aceste talente au dispărut în spatele educaţiei şi a programelor sociale. La 23 de ani nici măcar nu îşi mai amintea ce facea când avea 6 ani.

Ca ea sunt mulţi copii. De aceea, părinţii sunt încântaţi, dar atât, pentru că nu îi ajută cu nimic pe aceştia. Din contră, încearcă să le astupe gura să nu-i facă de ruşine în public. Aceasta e mentalitatea. Aşadar, toţi ne naştem cu asemenea capacităţi. Însă este şi în funcţie de propria karmă, care ne facilitează sau nu accesul la ele. Această vedere, dincolo de planul material, se produce prin intermediul celui de-al treilea ochi. Este ochiul din frunte, despre care au curs tone de cerneală din cele mai vechi timpuri şi până azi.

Văzutul în nevăzut

Mulţi şi-ar dori să vadă cu acest al treilea ochi, deşi nu ştiu la ce riscuri majore s-ar putea expune. Asta dacă nu şi-au cucerit egoul şi nu au cunoaştere şi înţelegere la nivel transpersonal. Pericolul nu apare din punctul de vedere al sănătăţii. Asta pentru că nu implică probleme deschiderea celui de-al treilea ochi. Un om care realizează performanţa aceasta în urma unei tehnici aplicate, s-ar îngrozi de ceea ce ar vedea în aura multor oameni. Vorbim aici chiar și de cunoscuţi sau apropiaţi lor.

Din acest punct de vedere se poate spune că oamenii nu înţeleg faptul că ei înşişi nu sunt încă pregătiţi să folosească vederea celui de-al treilea ochi. Cu toate acestea îşi doresc foarte mult. Fie să vadă cu acest al treilea ochi, fie să aibă telepatie. Asta, pentru ca să ştie ce gândesc alţii despre persoana lor. Fie puteri telekinetice sau psihokinetice, pentru amuzament sau importanţa de sine. Fie clarviziune sau capacităţi de premoniţie pentru a şti ce le rezervă viitorul.

ochiul-mintii

Accesarea acestor capacităţi se poate face doar prin practică serioasă şi perseverenţă

Sunt mulţi cei care cred, chiar oameni spirituali, că este de ajuns să practici câteva luni şi gata. Aceștia au impresia că li se deschide al treilea ochi sau devin telepaţi, acestea fiind cele mai simple exemple. Alţii folosesc diferite aparate sau cristale, care stimulează în mod artificial centri responsabili cu asemenea capacităţi. Aceștia trebuie să ştie şi să înţeleagă, că ceea ce se obţine pe cale artificială, în privinţa abilităţilor paranormale, nu durează. Asta deoarece, aceste deschideri nu sunt obţinute în mod natural, prin practica dezvoltării propriei structuri psiho-spirituale.

Visele care nu sunt vise

Oricum, putem şti dacă dispunem de vreo capacitate paranormală care s-ar putea manifesta fie şi în cea mai mică măsură. Nu trebuie decât să luăm în seamă anumite aspecte. Există câteva indicii la care ar trebui să fim atenţi. Asta pentru a înţelege cum şi când se pot manifesta astfel de capacităţi. Primul indiciu este cel al viselor premonitorii, vise care apar între 5-7 dimineaţa.

Spre exemplu, dacă visăm ceva şi ne aducem aminte bine, după ce ne trezim. După un număr de zile când se petrece ceva important, fie negativ, fie pozitiv, în viaţa noastră, ne dăm seama că eram pregătiţi. Mintea noastră face legătura brusc cu visul cu pricina. Atunci înseamnă că s-a activat capacitatea premonitorie. Acest fapt nu este altceva decât manifestarea Sinelui nostru spiritual. Acesta ne avertizează în vis, cu ceva timp înainte, că va avea loc în viaţa noastră un eveniment important.

Empatia, telepatia şi intuiţia

Un alt element care poate fi indicator al faptului că avem capacităţi paranormale este fenomenul numit „deja-vu”. Acesta se petrece destul de rar în viaţa noastră şi doar dacă se anunţă ceva foarte, foarte important în existenţa personală. Putem avea parte de ceva mai multe deja-vu-uri într-un interval de 5-6 ani. Pentru că, de obicei, acest deja-vu se produce în stare conştientă. Prima dată într-un segment de timp. De obicei cu cel puţin 2-3 ani înainte ca persoana să se afle exact în acelaşi loc şi în aceleaşi circumstanţe văzute în deja-vu-ul care poate dura chiar şi mai puţin de 2-3 secunde.

deja-vu

Am mai experimentat asta odată

Deja-vu-ul este în realitate un flash pe care conştiinţa noastră îl vede departe în viitor. Este ca şi când s-ar uita printr-un telescop în timp ce călătoreşte către destinaţia respectivă. Astfel, deja-vu-ul reprezintă o vedere a unui eveniment, pe care-l putem trăi în viitor. Nu trebuie să fie neapărat important acel eveniment, poate fi ceva banal. Odată declanşată amintirea că „am mai experimentat asta odată” ne dăm seama că avem ceva paranormal în noi înşine.

Conștiința poate călători în viitor

Cu alte cuvinte, conştiinţa noastră din momentul prezent, este capabilă fară a controla acest fenomen, să călătorească în viitor. O face pentru câteva fracţiuni de secundă, să vadă un eveniment dintr-un anume moment (de care se leagă ulterior nişte întâmplări importante din viaţă), şi să-l aducă în prezent ca pe un mic pachet de informaţie. Memoria vizuală îl stochează iar când, peste un timp, momentul acela vine şi se petrece, dar de care am uitat complet, căci aşa se întâmplă, brusc pachetul informaţional stocat în memorie revine în conştientul nostru. Este momentul în care ne amintim imediat că am mai văzut şi trăit aceeaşi scenă cândva demult.

Practic deja-vu-ul este o călătorie în timp

…în viitor, a conştiinţei. Cine are deja-vu-uri, poate considera că dispune de cel puţin o capacitate paranormală.
Telepatia este un alt fenomen care apare atunci când discutăm cu cineva spre exemplu şi, deşi nu ştim exact ce intenţionează să spună, rostim exact ideea sau ceea ce dorea cealaltă persoană să comunice, adesea cu aceleaşi cuvinte, de unde şi expresia „mi-ai luat vorba din gură!”.

Unora li se întâmplă extrem de des aceste situaţii. Poate fi semnul unei capacităţi paranormale aflate în stare latentă. Acesta se poate declanşa doar între persoane care devin empatice reciproc sau în cazul în care una dintre cele două persoane este empatică prin natura sa. Empatia este o capacitate paranormală şi reprezintă abilitatea de a extrage din câmpul unei alte persoane sentimente, gânduri şi intenţii.


Aveți mai jos câteva produse cu Ochiul Providenței sau cel de-al treilea ochi:

Pandantiv Ochiul RA HORUS Inox &#...

Pandantiv Soare Luna Ochiul Provi...

Pandantiv Ochiul RA HORUS INOX &#...

Pandantiv Ochiul RA HORUS Inox &#...

Pandantiv Ankh Ochiul Horus / RA ...

Pandantiv Triunghi, Ochiul Provid...

Pandantiv Ochiul RA HORUS Inox &#...

Pandantiv Triunghi în Cerc, Ochi...

Pandantiv Ochiul Horus RA ARGINT ...

Pandantiv Ankh cu Ochiul Horus IN...

Pandantiv Triunghi, Ochiul Provid...

Pandantiv Ochiul RA HORUS INOX &#...

Pandantiv Ochiul RA HORUS INOX &#...

Pandantiv Triunghi în Cerc INOX ...

Pandantiv Triunghi, Ochiul Provid...

 


Utilitatea practică

Acestea sunt semnele primare, evidente, care pot arăta că dispunem de capacităţi paranormale. Bineînţeles că mai sunt şi altele, cum ar fi intuiţia, sau altfel spus, senzaţia că se va întâmpla ceva. După câteva ore, sau zile, aflăm că într-adevăr s-a întâmplat exact aşa cum am simţit. Mai este și percepţia stării altei persoane pe care o cunoaştem şi la care ţinem, unde se combină empatia cu intuiţia. Altfel spus, simţim starea de moment a acelei persoane care ne este cunoscută şi în multe cazuri apropiată sufleteşte.

Important este să nu ne lăsăm influenţaţi de factorii mediului exterior, care ne-ar putea diminua asemenea capacităţi. În acelaşi timp, ar fi bine dacă am putea practica un minim de percepţie în această privinţă. Asta pentru a ne menţine cât de cât aceste simţuri paranormale la un nivel mulţumitor. Trebuie să ne încredem în ele şi să ne orientam mai bine cu ajutorul lor în viaţa de zi cu zi.

 


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (3 voturi, media: 4,67 din 5)

Adaugă un comentariu

3 păreri despre “Ochiul Minții, al treilea Ochi

  1. Silvian spune:

    Superb articol, felicitari!

  2. Andrei Munteanu spune:

    Foarte interesant! Mi-a placut ce-am citit!

  3. Gaman Răzvan Tyl spune:

    Un f3l de justiție oarbă, imi da mie impresia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *