nu-exista-paduri-pe-pamant-there-are-no-forests-on-earth-documentar-tradus

Nu există păduri pe Pământ, There are no forests on Earth – Documentar Tradus

Engleza nu este limba mea nativă, dar am făcut tot posibilul să vorbesc cât mai bine cu putință, deoarece aceste informații sunt foarte importante pentru toată lumea, în special pentru oamenii care au început să vadă ce se întâmplă și care este adevărul. Folosiți informațiile cu înțelepciune!

Când citești titlul cu voce tare, chiar și cu semnul exclamării, orice om cu capul pe umeri mi-ar spune că am luat-o razna și îmi va prezenta milioane de fotografii cu imagini de păduri. Vreau să mă crezi că acesta este doar un alt truc. Ne-au făcut să credem că aceasta este o pădure. De fapt, te uiți la TUFIȘURI cu înălțimea de 30 de metri. Asta-i o prostie fără margini, îmi vei spune. Bineînțeles că știm cum arată pădurile, cu toții am pășit și ne-am plimbat prin ele. Ei bine, mă așteptam să reacționezi așa. Te înțeleg și este corect… Dar după ce vei urmări acest videoclip, titlul său nu ți se va mai părea deplasat, deoarece îți vei schimba complet modul de a vedea o pădure…

Mai multe detalii, în documentarul de mai jos:


Cum am aflat că Pământul NU ESTE GLOB – Documentar Tradus

Cum am aflat că Pământul NU ESTE GLOB – Documentar Tradus Adevărul este vizibil doar celor care sunt capabili să pună la îndoială tot ceea ce au fost învățați să creadă. Îți amintești când erai tânăr, când aveai gânduri inocente și erai curios? Viața era despre a explora, a te juca în Soare, a râde… […]

Pentru mai multe detalii despre faptul că pământul nu este un glob, accesați articolul de mai sus ”Cum am aflat că PĂMÂNTUL NU ESTE GLOB – Documentar Tradus”


Evoluționismul este o farsă – Documentar Tradus

Evoluționismul este o farsă – Documentar Tradus Consider că în școli se predă prea puțin despre evoluție. Mare parte din informațiile cu privire la evoluție se predau fără a fi analizate. Controversa dacă un profesor de științe poate să ofere dovezi elevilor este critică în teoria evoluționistă a lui Darwin. Cred că este foarte important […]

Pentru mai multe detalii despre falsul concept al evoluționismului, accesați articolul de mai sus ”Evoluționismul este o FARSĂ – Documentar Tradus”


A Funny Thing Happened on the Way to the Moon – Documentar Tradus

A Funny Thing Happened on the Way to the Moon – Documentar Tradus Și iată că s-a ivit o nouă era a grandorii, probabil cea din urmă… Era spațială. Competiția pentru victorie era fără precedent. Popoarele puternice investeau miliarde în cercetări pentru a se învinge reciproc. Uniunea Sovietică a lansat primul satelit artificial, primul animal, […]

Pentru mai multe detalii despre falsa aselenizare, accesați articolul de mai sus ”A funny thing happened on the way to the Moon – Documentar Tradus”


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (8 voturi, media: 4,88 din 5)

Adaugă un comentariu

10 păreri despre “Nu există păduri pe Pământ, There are no forests on Earth – Documentar Tradus

  1. Werewolf spune:

    NU-MI VINE SA CRED ASA CEVA!!! Cat de similare si aproape de adevarul palpabil sunt si ce rahaturi invatam noi la scoala. Acum inteleg de ce titlul spune ca nu exista paduri pe pamant, pentru ca de fapt ele sunt niste tufisuri.

  2. okabe spune:

    Pai si daca s-au transformat copacii in cristale, asta o fi motivul pentru care cristalele capteaza energia solara cel mai bine?! Oricum filmul este foarte pertinent si bine argumentat.

  3. cucaracha spune:

    Minunat documentarul! Multumesc din suflet pentru informatiile mai mult decat edificatoare ale realitatii uzurpatoare in care traim. Sunt curioasa totusi, catre ce final si cine are de castigat din toata treaba asta ?!?!

  4. Iudit spune:

    Multumesc ! M ati impresionat, socat as dori sa fiu abonata la documentarele ce le realizati . daca a ti reusit sa mi deschideti ochii…

  5. manolache aura spune:

    Incredibil! Mi-a placut foarte mult documentarul si mi-a placut faptul ca vine cu dovezi fotografice indubitabile.

  6. Maximus spune:

    La inceput am luat in ras rusnacul dar m-am surprins cu gura cascata la final. Incredibil asa ceva…

  7. Andrei Fagaras spune:

    Suuper tare frateee !!!!! Ma simt ca Harry Potter cand a vizitat Hogwarts pentru prima data!

  8. Fleck spune:

    Foarte tare acest articol! Super interesant documentarul!

  9. Interesanta ideea documentarului…tind sa cred ca au existat in trecutul indepartat al pamantului astfel de arbori foarte inalti. Daca luam in considerare ca acum ceva vreme au trait pe Terra specii de animale de dimensiuni colosale, trebuie sa acceptam ideea ca si vegetatia de la acea vreme era total diferita fata de ce vedem noi in zilele noastre. Ca sa mergem pe un fir logic al lucrurilor, parerea mea este ca gravitatia pamantului in acea perioada era mult mai mica fata de cea din ziua de azi…doar asa s’ar explica faptul ca flora si fauna din acele timpuri s’a dezvoltat in felul acesta, la dimensiuni colosale.

  10. Bogdan spune:

    Foarte interesant!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *