incertitudinea-sau-nesiguranta-existentiala

Incertitudinea sau nesiguranța existențială

„Oamenii pot jindui după certitudinea absolută, pot aspira către ea, pot pretinde, ca partizani ai vreunei religii, că au ajuns la ea, dar istoria ştiinţei ne arată că în cel mai fericit caz putem spera într-o perfecţionare succesivă, continuă a capacităţii noastre de a înţelege, de a învăţa din greşeli, ca o abordare asimptotică a universului, dar certitudinea absolută ne va scăpa mereu din vedere. “Carl Sagan”

Întrebarea de după răspuns

Oricine ştie că până pe la vârsta de şapte ani copii pun întrebări, peste întrebări peste întrebări. În mod paradoxal când ajung la şcoală, se termină sacul cu întrebări. Unii, nu mai vor să ştie mare lucru, mulţumindu-se cu ce învaţă din manuale. Mulţi nu vor să ştie mai mult iar după o vârstă, unii cred că deja ştiu totul. Alţii nu mai pun nimic la îndoială căci orice răspuns contrar aşteptărilor lor îi nemulţumeşte profund. Se pare că informațiile le strică liniştea şi le dă de gândit, drept urmare, sunt negate cu vehemență.

Abilitatea de a pune la îndoială anumite lucruri poate fi o formă de artă. O doză de scepticism sănătos este o binecuvântare într-o lume în care suntem atât de bombardaţi de informaţie. Asta pentru că ne învaţă să fim într-o stare setată pe pilot automat. În această stare, nu trebuie să mai gândim anumite situații pentru că se consideră faptul că au gândit alții și pentru noi.

Să înveți să pui întrebările potrivite

„Să pui întrebările corespunzătoare este acţiunea centrală care generează transformarea, precizează Clarissa Pinkola Estes.” întrebarea potrivită cauzează germinarea conştiinţei iar întrebările de acest gen sunt cheile care deschid larg uşile secrete ale psihicului.

Atunci când suntem convinşi că deţinem toate răspunsurile, devenim blocaţi în interiorul „cunoaşterii” noastre. Acest interior este un loc sigur şi confortabil pentru ego, dar mortal pentru procesul de individuaţie. Ar fi bine să abordăm calea mai puţin bătătorită, săpând-o pe cea bătătorită şi plantând seminţe acolo.

Dubiul și îndoiala

Ar fi bine să lăsăm să ne cuprindă din când în când dubiul şi îndoiala. Să devenim nişte prisme în care toate muchiile împrăştie scântei. Să lumineze umbrele transformându-le în raze renăscute de speranţă. Desigur că în toată povestea există nesiguranţă dar există şi înţelepciune. Într-o lume tensionată şi fragmentată, este necesar să existe aceia care caută să îşi integreze vieţile lor interioare. Acest lucru să se întâmple fără a fugi de probleme, ci confruntându-se cu ele în cruda realitate şi starea de ordinaritate.

incertitudine

Răspunsul la întrebare

Trebuie să ne întrebăm pe noi înşine adesea, dacă pereţii zonei proprii de confort sunt elastici şi flexibili sau sunt rigizi şi dogmatici? Dacă liniile pe care le-am trasat pe nisipul sufletului nostru sunt unduite şi deschise la minte sau sunt drepte şi cu terminaţii închise?

„Răspunsurile” pe care le-am găsit până acum, sunt deschise la noi întrebări sau sunt închise şi numai bune de redat la nesfârşit? Cei care trăiesc „vieţi examinate” înţeleg că oamenii suferă eşecuri. Eşecurile repetate înseamnă că uneori este nevoie de schimbare. Dacă apelăm la cineva să ne ghideze în această schimbare, un terapeut, un antrenor sau un consilier spiritual este foarte bine numai că trebuie să rămânem vigilenţi şi atenţi la scop, căci este nevoie de curaj pentru depăşirea obstacolelor şi adaptare.

Nimic nu e sigur, nimic nu e cert, totul e imperfect

Din înţelepciunea chineză aflăm că „Omul perfect îşi foloseşte mintea ca pe o oglindă care nu reţine nimic, nu refuză nimic, primeşte dar nu păstrează”. Marea înţelepciune constă în acest gen de detaşare contra intuitivă. Acceptarea faptului că nu există o permanenţă care conduce la acţiuni bazate pe ideea deja sădită că o entitate nepermanentă trebuie să se adapteze la o realitate la fel de nepermanentă.

Să înţelegem: marea majoritate a lucrurilor există sub forma unei linii cu curbe abrupte ca cele ale unui mountain rousse. Definiţiile omeneşti nu sunt atât de albe sau negre precum ne-ar place nouă să fie. Sunt ambiguu de gri şi adesea lipsite de precizie. Limitele din jurul unei idei sunt în mare parte o iluzie permeabilă şi mereu schimbătoare. Este asemănătoare mai degrabă cu orizonturile însorite, decât cu graniţe sumbre bine trasate.

Nu conștientizăm încă legile universale

A cere Universului să fie de acord cu definiţiile noastre este una dintre marile greşeli de gândire ale omenirii. Este ca şi când cerem Universului să stea pe loc pentru ca noi să fim siguri. Asta ca să avem certitudini în legătură cu ideile noastre pentru a ne justifica definiţiile.

Universul însă, nu a fost proiectat să se potrivească cu aşteptările noastre. Cum spunea un filozof chinez, nu poţi să perfecţionezi lucrurile pe care le iubeşti, dacă nu le permiţi să fie imperfecte. Pe o destul de lungă perioadă de timp de chestionare a realităţii, ataşamentul pe care îl simţim faţă de grupul căruia îi aparţinem, faţă de ideile de care ne agăţăm şi faţă de instituţiile la care ne ploconim, se reduce la zero. În acest punct zero, se află unicitatea sinelui, unde înţelepciunea şi discernământul abundă din plin.

incertitudinea-deciziilor

Când ai aflat că nu ştii nimic de fapt

În ultimă instanţă, prin acceptarea vicisitudinilor vieţii, ne lăsăm deschişi pentru realizarea viitoare a potenţialului propriu de a obţine adevăruri. Înţelepciunea incertitudinii, este în mod precis deschiderea către noi şi noi întrebări la alte întrebări chiar şi la adresa incertitudinii, pentru a merge pe calea mereu evolutivă către Adevăr.

Trebuie să fim dedicaţi, dar trebuie să fim conştienţi în acelaşi timp că s-ar putea să ne înşelăm. Ataşamentul nostru faţă de o idee este sănătos atunci când este în ciuda dubiului, fară niciun dubiu.

 


 

Articole recente

fecioara-maria-si-sarbatoarea-de-15-august-ziua-marinei

Fecioara Maria și Sărbătoarea de 15 August: Ziua Marinei

cristalul-de-ametist-istorie-descoperiri-stiintifice-si-beneficii-pentru-organismul-uman-00

Cristalul de Ametist: Istorie, Descoperiri Științifice și Beneficii pentru Organismul Uman

beneficiile-cuprului-asupra-organismului-uman-o-explorare-cuprinzatoare

Beneficiile cuprului asupra organismului uman: O explorare cuprinzătoare

bratarile-magnetice-terapeutice-si-magnetoterapia

Brățările magnetice terapeutice și magnetoterapia

Magnetoterapia

Magnetoterapia: Beneficii, Utilizări și Efecte Asupra Sănătății – Ghid Complet

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00 din 5)

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *