istoria-secreta-a-pamantului-si-zodiacul

Istoria secretă a Pământului şi Zodiacul

Adesea auzim spunându-se că numai prin obţinerea unei înţelegeri reale a trecutului Pământului putem spera să deţinem cheia vitală a percepţiei viitorului planetei şi al nostru. Astfel de noţiuni au determinat mereu umanitatea să se cerceteze. Să cerceteze planeta, stelele, universul şi dincolo de el. Dar, cumva toată această gândire revine invariabil la întrebări despre trecut şi despre natura lui Dumnezeu şi implicit a omului.

Întrebări la care ştiinţa nu răspunde

Omenirea s-a întrebat mereu aceleaşi lucruri. Încă de la începuturile istoriei noastre cunoscute există nenumărate poveşti şi legende care incită la căutări profunde. Mituri din timpuri imemoriale ne duc cu mintea la alte civilizaţii străvechi. La fel ca civilizația noastră din secolul al XXI-lea sau cu mult mai avansate. Acestea sălăşluiau cândva pe tărâmuri misterioase și dintre care unele au dispărut de multă vreme sub luciul oceanelor.

În multe astfel de poveşti antice, citim bizare menţiuni despre tehnologii stranii şi necunoscute. Citim despre zei, maşinării zburătoare şi duşmănii care au condus la războaie crâncene. Războaie în care s-au folosit arme fantastice şi devastatoare. De-a lungul anilor un număr mare de învăţaţi au încercat să demonteze aceste poveşti. Aceștia le calificau drept rod al imaginaţiei şi închipuirii omeneşti. Poveştile au intotdeauna ceva persistent şi enervant de ciudat.

Peste tot pe planetă sunt reminiscenţe ale unor structuri enigmatice străvechi

Acestea sunt de origine necunoscută şi alte lucruri cu mult mai ciudate. Arheologii şi exploratorii au dezgropat piramide uimitoare. Au dezgropat oraşe de piatră megalitice şi structuri de o magnifică dificultate arhitecturală. Multe dintre acestea au fost confecţionate prin tehnici necunoscute nouă. Acestea depăşesc cu mult nivelele actuale de expertiză tehnică. Cum au ajuns acolo? Cine le-a construit si cu ce scop?

Au legătură între ele, şi dacă da, care este aceasta?

Artefacte stranii şi incongruente construite cu tehnologii uimitoare, necunoscute care contrazic prezentarea academică a istoriei noastre. Aceste artefacte au fost găsite de asemenea în locuri în care pur şi simplu nu au ce să caute. Stelele de piatră şi picturile din peşteri descriu în egală măsură scene imposibile din trecutul nostru extrem de îndepărtat. Atât de multe astfel de lucruri au fost recuperate din atât de diverse locaţii, încât nu mai pot fi clasate ca fiind artefacte neobişnuite şi etichetate drept „curiozităţi”.

structuri-megalitice

Cine şi de ce vrea să vină Apocalipsa?

Recent a fost o adevărată avalanşă de scrieri, aproape de punctul de saturaţie. Aceste scrieri au avertizat că vin vremuri grele, un Război Global. Au avertizat schimbări masive ale configuraţiei Terrei, Armagedonul, că vine Apocalipsa. Împlinirea celor mai negre profeţii care au fost emise din cele mai vechi timpuri. Dacă e să fim cinstiţi, mereu a fost simplu să vinzi Apocalipsa. Acest lucru s-a petrecut dintotdeauna de când oamenii trăiesc în comunităţi organizate unde mereu există auditoriu.

Dar, există oare vreo evidenţă tangibilă în sprijinul acestor preziceri sumbre?

Şi se pune întrebarea sub ce formă? În ultimii ani, au fost făcute descoperiri noi si uimitoare fiind scoase la lumină dovezi proaspete care pot să ajute la descifrarea unor ghicitori antice. Aceste dovezi pot să arunce o lumină nouă asupra unor teorii mai vechi. La valoarea de suprafaţă pare semnificativ faptul că acei oameni care au ocupat trecutul nostru îndepărtat, mai mult decât orice, au considerat foarte important studiul detaliat al obiectelor celeste şi al evenimentelor cosmice. Aceste studii erau mai importante decât orice altă cunoaştere religioasă, ştiinţifică… mai important decât orice altceva.

De ce atâta preocupare extrordinară pentru Astronomie şi Zodiac?

De fapt, ei au considerat aceste informaţii ca fiind vitale, atât de mult încât şi-au fondat pe ele civilizaţii întregi. Se pune întrebarea de ce? De ce atâta preocupare extrordinară pentru Astronomie şi Zodiac? La ce bun? Ce fel de informaţii puteau ei să obţină în urma scrutării constante şi cu atenţie a cerului. Cât erau ele de preţioase încât să-şi alinieze structurile megalitice cu ele? Şi mai ales cum reuşeau să obţină nişte date atât de precise în primul rând? De la cine sau de unde obţineau ei acele informaţii?

Multe dintre acestea constituie date importante care sunt extrem de utile chiar şi în zilele noastre

Și cu toate că ştim doar o fracţiune infimă din ele, căutăm încă în miturile ancestrale o modalitate de a înţelege tot ceea ce am reuşit să strângem până acum.

icoana-ce-reprezinta-pamantul-in-centru-sistemului-solar

Obsesia Zodiacului

Multă lume crede despre Zodiac că este o serie de nume date unor modele drăguţe de pe cer. Zodiacul nu este neapărat un mic raport care poate fi citit zilnic în ziare. Zodiacul este un mecanism celest incredibil de complex. Trebuie să fie bine înţeles, pentru că şi simpla cunoaştere ancestrală a acestuia este uimitoare. Înţelegerea fenomenului de precesie echinocţială necesită o tehnică sofisticată de observaţie şi calcul.

Omul avea cunoaştere despre Zodiac şi precesiunea echinocţială

Nu se obţine doar în urma uitatului la stele. Chiar dacă strămoşii noştri şi-ar fi petrecut o viaţă întreagă făcând asta, nu ar fi lăsat informaţii despre acest fenomen. Ar fi fost foarte greu şi în prezent pentru societatea modernă să-l descopere accidental. Chiar şi în vremurile când “se credea că Pământul este plat”, omul avea cunoaştere despre Zodiac şi precesiunea echinocţială. Aceasta era mult mai exactă decât este in acest moment, în care pământul este considerat a fi glob. Se spune că este rezultatul unei mişcări axiale lente pe care o păstrează Pământul “în traseul pe care îl face în jurul Soarelui”, deşi este greu de crezut.

Interesele pentru care există adevăruri ascunse sunt încă în vigoare

Numai acest singur aspect constituie o dovadă substanţială că istoria noastră nu este tocmai ce pare a fi. Și dacă în realitate prezintă diferenţe majore faţă de ceea ce ne-a fost spus. Se pune întrebarea de ce a fost şi este ascunsă publicului realitatea? Poate sunt întrebări la care nu vom primi un răspuns colectiv curând. Se pare că interesele pentru care există adevăruri ascunse sunt încă în vigoare. Poate că omenirea aşa cum e ea de mare şi diversă nu este pregătită pentru ele. Desigur că „cercul strâmt” despre care vorbea Eminescu putea fi şi Zodiacul cu ajutorul căruia, la nivel microcosmic, fiecare ar putea să se cunoască pe sine. În același mod şi implicit, l-ar putea cunoaște pe celălalt. În acest fel, omul ar putea să iasă din izolare şi însingurare, şi să scape de frici perpetuate artificial.

harta-esoterica-pamantul-plat

Cosmosul este un uriaş organism viu din care facem parte

Soarele este marea inimă ale cărei impulsuri străbat arterele noastre minuscule. Luna este imensul sistem nervos care ne face să ne cutremurăm întotdeuna. Cine poate şti care sunt efectele lui Venus sau ale lui Saturn asupra noastră? Toate acestea, însă, reprezintă, la un loc, o forţă vitală majoră care ne străbate tot timpul. Speranţa rămâne, căci cine vrea să se cunoască, să iasă din rând si să îsi pună întrebări. Va primi cu siguranţă răspunsuri la timpul potrivit şi pe înţelesul lui.


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (2 voturi, media: 5,00 din 5)

Adaugă un comentariu

4 păreri despre “Istoria secretă a pământului și zodiacul

  1. Medici spune:

    Da, destul de interesant!

  2. Rogojanu spune:

    Foarte bun articolul! Bineinteles ca ar mai fi multe de spus!

  3. Vlasceanu spune:

    Wow! Imi place maxim pagina voastra!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *