Operaţiunea Paperclip, naziști la NASA

După încheierea celui de Al-Doilea Război Mondial, SUA i-a vânat şi angajat pe cei mai buni oameni de ştiinţă nazişti. Asta pentru a conduce proiecte de pionierat, cum ar fi cursa pentru a cuceri spaţiul. Aceşti savanţi au furnizat SUA tehnologii de ultimă oră. Sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial a dus la o intensă luptă pentru secretele tehnologice ale naziştilor. Aliaţii au vrut să captureze, pentru ei înşişi, cât mai multe echipamente din ruinele „Reich-ului de 1.000 de ani”. În același timp, i-au împiedicat pe alţii să facă acelaşi lucru.

SUA fură savanţii nazişti

Rachetele supersonice, gazele paralizante, avioanele cu reacţie, rachetele ghidate, tehnologia secretă și tancurile blindate au fost doar câteva dintre tehnologiile inovatoare dezvoltate în laboratoarele, atelierele şi fabricile naziste, chiar dacă Germania pierdea războiul. În primele zile ale Războiului Rece, SUA şi URSS se aflau într-o cursă contra cronometru.

Acest lucru se întâmpla pentru a descoperi secretele ştiinţifice ale lui Hitler. În mai 1945, legiunile lui Stalin au securizat laboratoarele de cercetare atomică. Acestea se aflau la prestigiosul Institut Kaiser Wilhelm din Berlin. Le-a oferit comandantului lor, nucleul care a devenit arsenal nuclear sovietic. Forţele americane au luat rachetele V-2 din vastul complex Nordhausen.

Acesta era construit sub Munţii Harz, centrul Germaniei, chiar înainte ca sovieticii să preia fabrica. Echipa care a construit V-2, condusă de Wernher von Braun, a căzut în mâinile americanilor.

Crime în numele ştiinţei

La scurt timp după aceea, generalul-maior Hugh Knerr, comandantul adjunct al forţelor aeriene americane din Europa, a scris: „Ocuparea unităţilor ştiinţifice şi industriale germane a dezvăluit faptul că am fost în mod alarmant în urmă, în multe domenii de cercetare. Dacă nu vom folosi ocazia de a captura aparatul și creierul care l-a dezvoltat și de a le pune să lucreze prompt, vom rămâne cu câţiva ani în urmă, în timp ce încercăm să acoperim un domeniu deja exploatat.”

Aşa a început proiectul Paperclip, operaţiune americană care prevedea recrutatea grupului von Braun şi a alti 700 de oameni de stiintă. Aceștia lucrarseră la fabricarea rachetelor Aggregat, V-l şi V-2. Scopul a fost simplu: „Să exploateze oamenii de ştiinţă germani pentru cercetarea americană.” Evenimentele s-au derulat rapid. Preşedintele Truman a autorizat Paperclip în august 1945, iar pe 18 noiembrie, primii germani au ajuns în SUA.

Truman a ordonat că oricine ar fi fost „membru al partidului nazist şi mai mult decât un participant nominal în activităţile sale sau un susţinător activ al militarismului nazist” să fie exclus. În conformitate cu acest criteriu, chiar și Wernher von Braun însuși ar fi fost neeligibil să servească SUA. Membru în numeroase organizaţii naziste, a deţinut, de asemenea, grad în SS.

Naziști periculoși

Dosarul său iniţial de informaţii îl descria drept „un risc de securitate”. Asociaţii lui von Braun, erau la fel, pe listă. Arthur Rudolph, director de operaţiuni la Nordhausen. Acolo, 20.000 de muncitori sclavi au murit producând proiectilele V-2. A condus echipa care a construit proiectilele reactive Saturn V. A fost descris ca fiind „100% tip nazist, periculos”.

Kurt Debus, specialist în lansarea rachetelor, a fost un alt ofiţer SS. Raportul său a stabilit: „El ar trebui să fie internat ca o ameninţare la adresa securitătii Allied Forces”. Hubertus Strughold, numit mai târziu „tatăl medicinei spaţiale”, a conceput echipamentul care face posibilă viaţa la bord, pentru NASA. Unii dintre subordonaţii săi au condus „experimente” umane la Dachau și Auschwitz. Acolo deţinuţii au fost îngheţaţi și puși în camere cu presiune joasă. Mulţi au murit în acest proces.

NASA se bazează pe tehnologia germană

Toţi aceşti bărbaţi au fost autorizaţi să lucreze pentru SUA. Presupusele lor crime au fost acoperite, iar trecuturile lor au fost „şterse”. Armata americană a fost preocupată de câştigarea Războiului Rece. Pe aceștia nu i-au interesat să pună justiţia în fruntea listei de priorităţi. Agrafa de birou (Paperclip), care a protejat noile detalii în dosarele lor personale, a dat numele întregii operaţiuni.

Având caroseria impregnată cu radiaţii de carbon şi o singură aripă, modelul Horten Ho 229 din 1944 a fost primul avion invizibil. Acest tip de avion era nedetectabil de aparatele radar. Aparatul avea forma unei aripi zburătoare, un design care reducea posibilitatea de a fi interceptat de radare. Comisia de experţi l-a aprobat imediat. Regimul nazist a comandat 40 de astfel de avioane.

Tehnologia extraterestră

Zborul inaugural a avut loc în martie 1944, iar testele amănunţite, în februarie 1945. Totuşi, avionul Horten Ho 229 nu a fost folosit de armata germană. În aprilie 1945, trupele americane au intrat la Friedrichroda. Aceștia au pus mâna pe toate avioanele experimentale produse de fraţii Horten. Armata americană, a pus aceste avioane la dispoziţia companiei Northrop Aviation.

Această companie de avioane va produce bombardierul B-2 Stealth, o clonă modernă a lui Horten. Razele de croazieră se bazează încă pe proiectarea rachetei V-l. Supapa de combustie supersonică, care alimentează avioanele hipersonice X-43 de ultimă oră de la NASA, sunt datorate pionierilor germani. În plus, numărul mare de documente Secrete Paperclip, i-a determinat pe mulţi oameni, printre care Nick Cook, Consultant Aerospace la Jane’s Defense Weekly, să speculeze că SUA ar fi putut dezvolta mai mult tehnologia nazistă, inclusiv dispozitive antigravitaţie, sursă potenţială de cantităţi mari de energie gratuită.

Cook spune că o astfel de tehnologie „ar putea fi atât de distrugătoare încât ar pune în pericol pacea mondială, iar SUA a decis să o păstreze secretă pentru o lungă perioadă de timp”.