povestea-lui-dumnezeu-the-story-of-god-morgan-freeman-sezonul2-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Povestea lui Dumnezeu, The Story Of God – Alesul Divin Pt.1-3 (Documentar Tradus)

Când eram în clasa a treia, mama a acceptat să joc într-o piesă. Aveam rolul principal în piesa Băiețelul Albastru. Urcam întâia oară pe scenă. Când a venit clipa, am ieșit în lumina reflectoarelor. Mi-am amintit fără efort cuvintele și gesturile. Aveam doar opt ani, dar știam că asta e vocația, destinul meu. Se spune același lucru despre politicieni sau sportivi. La fel e și în religie. În aproape orice credință există cineva considerat alesul divin. Musulmanii îl au pe Mahomed. Creștinii îl au pe Iisus. Evreii îi au pe Moise și Avraam. De ce ne grupăm în jurul acestor aleși divini? Și cum ne călăuzesc ei credința?…

Mai multe detalii, în documentarul de mai jos:

 


Povestea lui Dumnezeu, The Story Of God – Rai și Iad Pt.2-3 (Documentar Tradus)

Petreceam mult timp afară. O parte din vreme, admiram cerul nopții. Nu aveam curent electric. Doar lumina lunii o întrecea în strălucire pe cea a stelelor. Acestea mă umpleau mereu de o uluire inefabilă. Bunica din partea tatei mi-a zis că acolo e raiul, unde locuiește Dumnezeu. Locul unde se duc oamenii buni după moarte. M-a avertizat și despre celălalt loc, iadul. Locul unde te duci când ești rău. La cinci sau șase ani, sunt niște idei copleșitoare, înspăimântătoare, care te pun pe gânduri. Și cred că majoritatea oamenilor, indiferent de credința lor, au înfruntat aceleași gânduri și temeri. Ce este acela rai sau iad? Cum au schimbat viața pe pământ aceste locuri nevăzute?…

Mai multe detalii, în documentarul de mai jos:

 


Povestea lui Dumnezeu, The Story Of God – Dovezile Existenței lui Dumnezeu Pt.3-3 (Documentar Tradus)

Orașul New York. S-a schimbat mult de când am venit aici ca tânăr actor. A dispărut restaurantul non-stop unde veneam după spectacole. Nu mai văd vreo cabină telefonică. Am venit aici ca majoritatea oamenilor, să mă realizez în viață. A fost o schimbare importantă pentru un tânăr din rurarul Mississippi. Astfel de orașe ne despart de natură. Majoritatea ne petrecem zilele în birouri cu climă controlată și privim în ecrane de computer, nu către stele. Strămoșii noștri păstrau mereu legătura cu elementele pure ale naturii. Acolo vedea urmele lui Dumnezeu. În adierea vântului și în căderea razei calde a soarelui. Dar și în lumea modernă păstrăm ceva în comun cu strămoșii, anume, dorința de a descoperi dovezi ale existenței lui Dumnezeu. L-am exclus pe Dumnezeu din viața noastră medernă? Sau există clipe speciale când Dumnezeu răzbate și își face cunoscută prezența?…

Mai multe detalii, în documentarul de mai jos:

 


Povestea lui Dumnezeu, The Story of God – Sezonul 1 (Documentar Tradus)

Povestea lui Dumnezeu, The Story of God – Sezonul 1 (Documentar Tradus) În explorarea acestor necunoscute, Morgan Freeman, narator şi prezentator al documentarului, vizitează cele mai mari şi renumite locuri de venerare divină din istoria umanităţii. Documentarul oferă celor ce il urmăresc, prilejul de a face o călătorie spirituală în cele mai cunoscute locuri sacre. […]

Pentru a putea viziona și prima serie a acestui documentar, accesaţi articolul de mai sus „Povestea lui Dumnezeu, The story of God – Sezonul 1 (Documentar Tradus)”


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00 din 5)

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *