sanatatea-se-invata

Sănătatea se învață

Printre recapitulările pe care le facem la fiecare final de săptămână, la loc de frunte ar trebui să se afle şi sănătatea. Ce-am făcut conştient pentru ea? Ce-am întreprins ca să ne apărăm de un mediu de viaţă din ce în ce mai nociv şi mai periculos? Iată câteva întrebări delicate, cărora puţini oa­meni le pot răspunde afirmativ, prin fapte concrete, printr-un program de viaţă chibzuit dinadins, ca să le apere sănătatea.

Majoritatea oamenilor tră­iesc la întâmplare

…crezând că boala îi va ocoli. Ignorând, de fapt, că boa­la a şi început să existe. Asta din felul în care trăiesc, din mâncarea pe care o pun zilnic în farfurie. Suntem ceea ce mâncăm. Dacă adăugăm şi stresul de lungă durată, lipsa mişcării, gândirea negativă, ne putem aştepta, deja, la spital…

Şi totuşi, sănătatea se învaţă

Orice om poate învăţa să trăiască pentru a fi sănătos. Că sunteţi buni sau răi, frumoşi sau urâţi, bogaţi sau săraci, pentru toţi există acelaşi în­demn: ÎNTOARCEŢI-VĂ CU FA­ŢA LA NATURĂ, învăţaţi s-o ve­deţi, s-o’nţelegeţi, s-o folosiţi.

Enzimele, scânteia vieţii

De fapt, sănătatea începe de dimi­neaţă. Când vă treziţi, deschideţi ochii cu lumină pe faţă, zâmbiţi, bucuraţi-vă de ziua care începe. Daţi la o parte necazurile, tristeţea, invidia, răzbunarea, răutăţile lumii. Nu e uşor, dar dacă le lăsaţi să vă stăpâ­nească, războiul este pierdut. Cea mai puternică rezistenţă imunitară e sufletul. Când el cedează, boala îşi face de cap.

Conştientizaţi adevărul

…și anume că există o conduită anume, care odată urmată, afecţiunile grave, chiar bolile “negre”, pot fi prevenite şi vindecate. Iar prima condiţie a izbândei este alimentaţia. Mulţi oameni nu acceptă să treacă la o alimentaţie naturistă, pentru că li se pare mai comod să apeleze la un antibiotic. Aceștia apelează mai repede la un me­dicament care să rezolve problema într-un timp scurt.

dieta-sanatoasa

Un lucru este sigur

Enzimele de care organismul uman are nevoie şi care constituie scânteia vieţii lui se găsesc numai în hrana (vie) crudă. Acestea nu pot fi fabricate, contrafăcute niciodată, de nicio industrie chimică.

În ceea ce priveşte ali­mentaţia naturală avem de-a face cu trei categorii de bolnavi

Prima categorie – din ea fac parte cei care nu adoptă o astfel de conduită pentru că nu cred în forţa curativă a alimentaţiei vii, iar sin­dromul “cărnii” şi al “medicamentelor” este adânc implantat în fiinţa lor.

A doua categorie – o reprezintă cei care încep această alimentaţie, fie de bună voie, fie de “gura celor din jur”, dar se sperie sau li se pare o pierdere de timp pe parcurs şi între­rup tratamentul.

A treia categorie – sunt cei care trec prin experienţa celor din a doua grupă, dar nu renunţă, merg mai de­parte, se ajută singuri, ştiind că şi Cerul îi va ajuta. Şi bine fac, pentru că sunt învingători.

Mâncaţi cumpătat

Crudităţile cele mai bogate în enzime sunt: legume­le, fructele, sucurile de zarzavat, de fructe, de legume, zarza­vatul fraged, gălbe­nuşul de ou crud, seminţele. Dar aten­ţie! Chiar dacă apelaţi la o dietă de crudităţi, nu trebuie să ajungeţi nicio­dată la saţietate. Nu vă încărcaţi stomacul în mod inutil, mai ales dimineaţa, la micul dejun. Asta pentru că veţi priva organismul de energia necesară desfă­şurării activităţilor coti­diene. Efectul ar fi că îl veţi obliga s-o dirijeze energie pentru digestia ali­mentelor.

Dacă vreţi să aveţi un somn odihnitor, plăcut, reconfortant, renun­ţaţi seara să mai mâncaţi mult. Asta chiar dacă pentru mulţi dintre dvs., seara când ajungeţi acasă, aceasta este masa de bază.

o-viata-sanatoasa

Oamenii buni nu se îmbolnăvesc niciodată

Fiecare zi are frumuseţile ei şi pe cele mai multe le descoperiţi fără să vreţi, fără sforţare, în treacăt. Priviţi în jur, în orice lucru este un motiv de bucurie şi de satisfacţie, numai să ştiţi să-l descoperiţi. Schimbaţi tro­tuarul cu parcul, şoseaua cu cărarea de munte sau plaja pe malul mării.

Fiţi bucuroşi pentru ziua de astăzi, dăruiţi-vă oamenilor, copiilor, rudelor, prietenilor. Ajutaţi-i cu vorba, cu fapta, cu gândul, dar cel mai mult dăruiţi-le zâmbetul vostru. Faţa voastră luminoasă, starea voastră molipsitoare de pace şi lumină. Viaţa este o clipă între două veşnicii. Fie­care zi este o mică viaţă şi trebuie începută cu hotărârea fermă, de a descoperi toate bucuriile ei. Trăiţi-o ca atare!


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (4 voturi, media: 5,00 din 5)

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *