cum-se-impaca-moartea-cu-infinitul

Cum se împacă Moartea cu Infinitul

De când lumea, omenirea a fost preocupată de ideea de moarte şi de ce se petrece după moarte. Şi-au dat cu părerea filosofi, oameni de ştiinţă şi religia, dar şi omul de rând. Cu toţii au analizat ce se întâmplă după moarte.

Biocentrismul

Există viaţă după moarte sau dispărem în neant? Totodată, există probabilitatea oare, ca ceea ce numim moarte, să fie, de fapt, doar o trecere şi acel prag să fie definit drept moarte? O nouă teorie ştiinţifică sugerează că moartea nu este evenimentul terminal pe care îl gândim. Prima dovadă a fost punerea în evidenţă a unui univers paralel. Această descoperire aparţine curentului ştiinţific numit biocentrism.

Robert Lanza, cercetător ştiinţific, teoretician şi autor al biocentrismului a propus o teorie interesantă. Cum că viaţa şi conştiinţa sunt cheile cu ajutorul cărora putem cunoaşte adevărata natură a universului. Pentru Lanza, moartea nu este sfârşitul, aşa cum cred mulţi dintre noi. Suntem convinşi că vom muri, spune Robert Lanza în cartea sa, dar dacă am continua să trăim într-un Univers paralel?

Există multe experimente ştiinţifice care pun serios la îndoială termenul de moarte, aşa cum îl ştim noi. Potrivit fizicii cuantice, anumite observaţii nu pot fi prezise absolut. În schimb, există o serie de observaţii posibile, dar fiecare are o altă probabilitate.

Universuri paralele

Interpretarea conceptului de mai multe lumi, afirmă că fiecare dintre aceste observaţii posibile corespund unui univers diferit. Se numeşte în general, multivers. Tot Lanza este cel care a dus aceste teorii mai departe. Cercetătorul crede că există un număr infinit de universuri şi în fiecare dintre ele se poate întâmpla ceva. Niciodată întâmplările dintr-un Univers nu vor coincide cu ce există într-un alt Univers. Fiecare va avea o nuanţă diferită.

cum-se-impaca-moartea-cu-infinitul-spirala-luminii

Spirala Luminii creată de factorul Timp

Energia nu moare niciodată

Moartea nu există în niciunul dintre aceste scenarii pentru că nu are sens. Toate universurile posibile există simultan, indiferent de ceea ce se întâmplă în oricare dintre ele. Deşi corpurile, partea materială, fizică, cum îi spunem, sunt destinate unui proces de autodistrugere, sentimentul este unul viu. Banala întrebare cu accente existenţiale, Cine sunt eu?, îşi are suportul în fântâna inepuizabilă de energie de 20 de waţi, care acţionează în creier. Această energie nu dispare odată cu moartea fizică. Una dintre celebrele axiome ale ştiinţei este că energia nu moare niciodată, nu poate fi creată şi nici distrusă. Ei bine, această energie poate să transceandă doar, de la o stare la alta.

Importanţa Conştiinţei

„Luaţi în considerare principiul incertitudinii, unul dintre cele mai cunoscute şi importante aspecte ale mecanicii cuantice.”, ne sugerează doctorul Lanza. „Experimentele confirmă că acesta se regăseşte în ţesătura realităţii, dar are sens doar pentru o perspectivă biocentrică.” Multe lucruri se întâmplă în întreaga lume, într-adevăr. Ar trebui să putem măsura caracteristicile sau proprietăţile acestora, însă nu putem. Oare asta ar conta pentru noi?

„Realitatea este doar o iluzie”

Moartea ar putea să nu fie reală… Luaţi în considerare dublul experiment de fantă. În cazul în care Timpul, o particulă subatomică, sau o undă de lumină trec printr-o fantă, aceasta nu a constituit o barieră, dimpotrivă a făcut ca ele să se comporte ca o particulă care se mişcă haotic, lovindu-se de peretele fantelor prin care au trecut. Peretele este bariera finală care măsoară impactul, ca un glonţ mic, care trece, logic, printr-o gaură sau două.

Dar dacă oamenii de ştiinţă nu observă traiectoria particulei, atunci ea prezintă comportamentul valurilor. Acest comportament, îi permite să treacă prin ambele găuri în acelaşi timp. De ce observaţia lui Lanza schimbă ceea ce se întâmplă? Răspunsul este unul simplu, „pentru că realitatea este un proces care face apel la conştiinţa noastră”, spune el. Aceste lucruri nu s-ar întâmpla fară o conştiinţă.

cum-se-impaca-moartea-cu-infinitul-constiinta-umana

Conștiința Umană Creatoare

Este unul dintre motivele pentru care Robert Lanza crede că nu vom muri. Toţi suntem fiinţe speciale. Conform biocentrismului, nimic nu poate exista fără conştiinţă. Amintiţi-vă proverbul românesc în care se spune că nu vedem pădurea de uscături. Aşa şi cu conştiinţa, ea nu poate fi văzută, dar poate fi percepută. Spaţiul şi timpul nu sunt obiecte fizice, ci instrumentele minţii noastre care leagă totul împreună.

Tot ceea ce vedem şi experimentăm în viaţă este un vârtej de informaţii care există în mintea noastră. Spaţiul şi Timpul, sunt pur şi simplu, instrumentele care le aduce pe toate împreună. Nu există nicio distinctie între trecut, prezent şi viitor. Este doar o iluzie persistentă. Nemurirea nu înseamnă o existenţă perpetuă, ci mai degrabă, un domiciliu în afara Timpului şi al Spaţiului, aşa cum le percepem noi.

Albert Einstein a spus odată că „realitatea este doar o iluzie, deşi una foarte persistentă”. Cum putem spune ce este real şi ce nu? Cum putem ştii cu certitudine dacă nu cumva mintea noastră nu ne dă iluzia lumii fizice.

 


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (4 voturi, media: 5,00 din 5)

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *