insule-misterioase

Insule misterioase

Există mistere care îi fac să ridice din umeri chiar şi pe cei mai inteligenţi oameni ai planetei. Sunt câteva insule ale căror enigme nu au putut fi dezlegate nici până în ziua de azi. Care sunt locurile unde oamenii dispar fără urmă, iar fiinţele stranii sunt la ele acasă? Să facem o scurtă plimbare într-o lume fascinantă…

Enigmatica Barsa-Kelmes

În limba kazahă, numele acesteia se traduce prin insula dispăruţilor. Şi asta pentru că orice personaj care s-a avântat în inima insulei Barsa-Kelmes a dispărut fară urmă. Aşa s-a ajuns ca, după ce sate întregi au fost înghiţite de o ceaţă densă care pluteşte peste insulă, locul acesta enigmatic să nu mai fie locuit de nimeni. Să aibă oare dreptate toţi cei care spun că aici se află o poartă a trecerii dintre două lumi?

Foarte posibil, dacă ţinem cont şi de faptul că legenda spune că fiinţe extrem de ciudate, păsări cu aripi uriaşe sau monştri ai apelor şi-au făcut simţită prezenţa de multe ori. Şi asta nu e tot. În Barsa-Kelmes nici un ceas oricât ar fi el de performant nu funcţionează. Timpul se scurge mult mai repede ca în lumea reală. Nu se cunosc foarte multe lucruri despre insula plină de mister.

Insula inghițise tot

Au sperat că atunci când nenorocirea va trece se vor putea întoarce la casele lor. Numai că atunci când au revenit, au constat cu uimire că nu mai aveau pe nimeni. Insula înghiţise tot ce aveau mai drag… Drept urmare, oamenii au început să creadă că în acest loc ar putea sălăşlui duhul necuratului. Din ceea ce au reuşit specialiştii să descopere până acum, particulele de apă sunt de origine necunoscută. Componenţa lor chimică nu a putut fi descifrată. În timp au mai fost lansate şi alte ipoteze. Una dintre ipoteze vorbind de faptul că pe insula Barsa-Kelmes ar fi fost depistată o bază extraterestră. Ceaţa enigmatică ar reprezenta de fapt decât un fel de scut de protecţie…

barsa-kelmes

Insula Barsa-Kelmes

Envaitenet, locul fără de întoarcere

Aşezată în mijlocul lacului Turkana din Kenya, insula Envaitenet a devenit plină de mister. Asta s-a întâmplat încă din secolul al XVIII-lea. De altfel, tot atunci s-au înregistrat şi primele evenimente cărora nimeni nu le-a putut da nici o explicaţie. Se spune că în acea perioadă aici au trăit locuitorii tribului el molo. Aceștia au îngrozit istoria cu povestirile lor. Pe lângă faptul că în Envaitenet nu exista nici un animal sau vreo pasăre, chiar şi pietrele se comportau ciudat. Pietrele dispăreau şi reapăreau în alte locuri. Ba chiar au fost văzute cum se deplasau şi lăsau pe pământ urme.

Evenimente nepământene se întâmplau pe insulă

În nopţile cu lună plină văzduhul era plin de urlete neomeneşti. Locuitorilor le apăreau, ca din senin, în faţa ochilor, creaturi ciudate, care semănau cu oamenii, doar că aveau peste 2 m. Surprinzător este şi faptul că acele persoane care aveau asemenea viziuni leşinau şi nu puteau fi treziti nici de cei mai buni vraci. Tot în mod inexplicabil, au început să dispară şi copii, şi nici măcar trupurile lor nu se mai găseau. Uşor, uşor, la fel de misterios, au dispărut toţi locuitorii insulei. În schimb însă, nimic din casele lor nu era deranjat, armele şi ustensile fiind într-o ordine perfectă.

Insula blestemată

Populaţia indigenă care trăieşte acum aproape de insula ciudată crede cu tărie că dispariţiile s-au produs ca urmare a unui blestem. Acest blestem se crede a fi aruncat de divinitate asupra oamenilor și persistă şi acum. Tot aceştia cred că de vină sunt civilizaţii care trăiesc pe sub pământ. Să fie vorba tot de extratereştrii care au fost deranjaţi si astfel s-au răzbunat?

Nu de aceeaşi părere au fost geologii de la Societatea Regală Britanică de Geografie. Aceștia afirmă că în spatele fenomenelor ciudate de pe insula Envaitenet ar sta gazele toxice emanate de lacul Turkana. Din cauza gazului, oamenii își pierdeau minţile și se aruncau singuri în apă. Cât despre a supravieţui, nici nu poate fi vorba, pentru că lacul e plin cu crocodili. Poate că un individ doi ar fi făcut acest lucru, dar sate întregi, e greu de crezut.


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (2 voturi, media: 5,00 din 5)

Adaugă un comentariu

O părere despre “Insule misterioase

  1. marius spune:

    nu cred asa ceva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *