de-ce-mintim

De ce mințim ?!

Nu cred că există om care să nu fi minţit vreodată, cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau fără, iar cine susţine că nu…. este un mincinos.

Minciuna stă cu regele la masă…

Oricând, oriunde, în toate domeniile vieţii se minte. Mint politicienii, care pentru a ajunge la putere, în timpul campaniilor electorale, fac promisiuni pe care apoi nu le mai ţin. Mint comercianţii, care ademenesc clienţii pentru a face cât mai mult profit. Mint cei care fac reclamă şi promit fericire şi împlinire pentru a reuşi să-şi plaseze produsele. Mint bărbaţi şi mint femei, mint părinţi şi mint copii, copiii şi profesorii se mint reciproc.

Face parte din viaţa de zi cu zi să existe înşelăciunea şi minciuna. În permanenţă azi, e în preajma omului. Dar, cu toată această omniprezenţă, dezamăgirea nu a fost eradicată, căci conştiinţa prevalează mereu şi are ultimul cuvânt.

De ce minţim?

În mod nefiresc, omul în general, se teme să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile sale. Acesta refuză pur și simplu să-şi recunoască propriile vinovăţii. Pentru a contracara această neputinţă, a inventat scuza, justificarea şi minciuna. Acestea sunt căi prin care a încercat să îşi creeze şi să-şi păstreze astfel, fără prea mare efort, un soi de reputaţie. Pe de altă parte, frica de a fi respins, dispreţuit, de a pierde afecţiunea celorlalţi a contribuit şi ea la adâncirea în minciună.

Sentimentul de fală, provine din egoism pur

Cei care au ales de la început să nu îşi asculte conştiinţa, şi-au pierdut identitatea şi sunt lipsiţi de valoare. De aceea se străduiesc cu disperare să şi-o confecţioneze rapid. Acest lucru se obține prin atribuirea de valoare şi importanţă personală. Fac acest lucru înşelându-se pe sine şi înşelându-i implicit şi pe ceilalţi. Dorind să pară ceva, ceea ce în realitate nu sunt. Arătându-şi latura cea mai bună, fălindu-se cu motivaţii nobile, în timp ce resortul tuturor acţiunilor lor este doar egoism pur.

Competiția, scoate la suprafață complexul de inferioritate din om

Ne întrebăm spre exemplu, de ce copiază un elev în timpul unui examen? Poate că teama de a nu fi considerat ca fiind mai puţin inteligent decât colegul său. Dacă se teme să obţină o notă mică, acesta recurge la minciună. În fond, în societatea noastră, are valoare la prima vedere, numai cei care sunt frumoşi şi inteligenţi. Aceasta este o altă minciună, care influenţează întreaga existenţă a tuturor.

Recunoașterea slăbiciunilor, este primul pas catre evoluție

Există însă şi mulţi oameni care, respectându-şi principiile şi legile divine, se chinuie totuşi cu complexele de inferioritate. Aceste complexe, împreună cu lipsa respectului de sine, îi copleșesc. Aceste trăiri negative sunt dificil de eliminat. Ele sunt adânc înrădăcinate, crescute şi hrănite de mulţi ani. Gânduri de genul: „Sunt un nimeni”, „Nu sunt capabil de nimic”, trebuiesc analizate. Trebuiesc recunoscute ca fiind nişte minciuni şi respinse. Dacă nu se întâmplă lucrul ăsta, ele vor constitui o pepinieră pentru alte minciuni.

Astfel, se ajunge spre exemplu, la împrăştierea de zvonuri cu privire la alţii sau la defăimarea altora. Acest lucru se întâmplă doar pentru ca cel ce are astfel de idei, să se simtă el superior celorlalţi.

minciuna

De sus şi până jos s-a-ntins Minciuna…

Problema este că omul ajunge el însuşi să creadă, cu vremea, nişte neadevăruri mereu repetate. Cel care îşi dă seama că spune o minciună sau o jumătate de adevăr, ar trebui să recunoască minciuna şi să se oprească de a o mai prefera.

Chiar şi un copil mic, deja este deosebit de rafinat când e vorba să caute scuze. Acesta descrie în mod eronat o situaţie, aruncă vina pe alţii, muşamalizează şi ascunde. Părinţii şi educatorii se află mereu în pericolul de a nu lua foarte în serios acest lucru. Motivul poate fi acela că ei înşişi nu sunt nişte campioni ai onestităţii.

Copiii, sunt foarte dezvoltați la capitolul inteligență emoțională

Un copil îşi dă imediat seama de felul în care reacţionează adulţii în anumite situaţii şi procedează şi el la fel. De aceea onestitatea începe de la cei maturi, înainte de toate. Căci cei maturi trebuie să fie dispuşi să accepte adevărul, să umble în lumină, să devină sensibili la minciunile cotidiene cu care s-au deprins.

Nu i se poate impune unui copil să fie onest, dar i se poate sensibiliza conştiinţa. De aceea scuzele şi justificările false nu trebuie să fie minimalizate. Minciunile distrug încrederea, iar fără încredere nu este posibilă o comuniune reală. Este o componentă a educaţiei de a i se arăta în mod repetat copilului, ce consecinţe grave poate avea minciuna. În locul încrederii apare neîncrederea. Acolo unde domneşte neîncrederea, apare nesiguranţa și teama.

Lipsa siguranței și frica, sunt roadele minciunii

Această lipsă a siguranţei şi frica, care sunt întâlnite la tot pasul, sunt roade ale minciunii. Aproape nimeni nu este de încredere, aproape nimeni nu cere şi nu are încredere în mai nimic. Cuvântul dat, promisiunea făcută nu mai au valoare. Aşa însă este imposibil de trăit. Dar, rostirea adevărului, este legată uneori, dacă nu de cele mai multe ori, de anumite dezavantaje.

Adevărul este întotdeauna dureros iar minciuna este reconfortantă

Cine nu profită de o situaţie creată prin minciună trece drept un prost. Şcolarul care are posibilitatea să copieze şi astfel să obţină o notă bună şi totuşi n-o face, este considerat drept nătâng de către colegi. Dar nu există în acest dispreţ, în neînţelegerea respectivă şi o doză de admiraţie? Admiraţie faţă de un om, care de dragul adevărului este gata să accepte un aparent dezavantaj? Comportamentul corect al unei persoane, pune în mod automat în discuţie comportamentul celui de alături, fiind astfel oricând, un stimulent pentru o corectare a vieţii, pentru o întoarcere.

de_ce_mintim

Din minciună în minciună….

Minciuna este fie un semn de slăbiciune, fie o menajare a celui minţit. Când este o menajare apare ocazional, când este o slăbiciune devine o obişnuinţă. La început minţi instinctiv, din teamă, să te protejezi. Nu îţi dai seama că este o slăbiciune. Cu timpul, cu cât situaţia devine mai complicată în urma minciunilor, planifici minciuna. Astfel iroseşti o parte din energie şi gândire accentuând propria stare de slăbiciune în faţa provocărilor realităţii.

Și astfel, se crează o realitate paralelă

„Realitatea” fictivă, paralelă creată, îţi asigură o oarecare protecţie. Dar trăieşti permanent cu teama spargerii oglinzii false a minciunii. Această spargere ar duce la confruntarea cu adevărul. Teama asta te face să îţi conştientizezi slăbiciunea. Dar eşti incapabil să schimbi starea de lucruri, te-ai afundat. Cunoaşterea adevărului de către cei minţiţi, nu duce neapărat la spargerea oglinzii prin spunerea lui.

Unii oameni sunt atât de sensibili la adevăr, încât ei înșiși cer să fie mințiți

Oamenii pot accepta să trăiască în acest mod, minţiţi. Pentru că sunt foarte mulți cei cărora le este frică de un eventual adevăr dureros. În astfel de împrejurări, uneori se instalează o anumită afecţiune a mincinosului faţă de cel minţit. Asta, pe baza unei acceptări tacite.

Și astfel, se formează o relaţie plină de milă, faţă de neputinţa celuilalt de a accepta adevărul şi incapacitatea de a ieşi dintr-o stare de lucruri.


 

Articole recente

principiul-il-separatio

Principiul Il Separatio

lupii-din-romania-protejati-datorita-britanicilor

Lupii din Romania protejaţi datorită britanicilor

ce-simbolizeaza-crucea

Rugăciunea cu efect paranormal

bioritmul-si-energia-ciclica

Bioritmul și Energia Ciclică

misterul-piramidelor

EGIPTUL ȘI PIRAMIDELE

unele-dintre-simbolurile-masoneriei

Unele dintre Simbolurile Masoneriei

ce-reprezinta-gandurile-unui-om

Ce reprezintă gândurile unui om?

aparitii-cu-sfanta-fecioara-maria-maica-domnului

Apariţii cu Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului

energia-scalara-cuantica-de-reconectare

Energia Scalară Cuantică Universală de Reconectare

armele-psihotronice-care-afecteaza-mintea-umana

Armele psihotronice care afectează mintea umană?

vulturul-simbolul-libertatii-si-al-puterii

Vulturul, simbolul libertății și al puterii

polaritatea-energetica-a-universului

Polaritatea Energetică a Universului

ce-semnifica-simbolul-zoroastru-sau-zarathustra

Ce Semnifică Simbolul Zoroastru sau Zarathustra

medicina-traditionala-chineza-si-echilibrul-polaritatilor

Medicina tradițională chineză și echilibrul polarităților

puterea-gandurilor

Puterea gândurilor

circulatia-sanguina-deficitara

Circulația sanguină deficitară

sovata-locul-de-revitalizare

Sovata, locul de revitalizare

istoria-ascunsa-a-religiilor

Istoria ascunsă a religiilor

misterul-cristalului-de-cuart-fermecat

Misterul cristalului de cuarț fermecat

ritualuri-magice-pentru-bunastare-si-protectie

Ritualuri magice pentru bunăstare și protecție

ce-simbolizeaza-pentagrama-si-pentaclul

Ce simbolizeaza Pentagrama sau Pentaclul

vlad-dracul-din-ordinul-dragonilor

Vlad Dracul din Ordinul Dragonilor

energia-unei-locuinte

Energia unei locuințe

se-doreste-robotizarea-omului

Se doreşte robotizarea omului?

constiinta-individuala-si-cea-colectiva

Conștiința individuală și cea colectivă

proiectele-haarp-si-sura

Proiectele HAARP și SURA

energia-constiintei

Energia Conștiinței

energiile-pozitive-si-negative-ale-casei

Energiile Pozitive și Negative ale Casei

reiki-si-restabilirea-echilibrului

Reiki și restabilirea echilibrului

fizica-cuantica-si-spiritualitatea

Fizica cuantică şi spiritualitatea

extracorporalitatea

Extracorporalitatea

puterea-de-a-empatiza

Puterea de a empatiza

aura-umana

Aura Umană

fecioara-maria-nascatoare-de-dumnezeu

Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu

metode-de-protectie-impotriva-energiilor-negative

Metode de Protecție Împotriva Energiilor Negative

ozn-uri-in-romania

OZN-uri în Romania

cristalele-uriase-din-mina-naica

Cristalele Uriașe din Mina Naica

ce-simbolizeaza-copacul-vietii

Ce simbolizează Copacul Vieții

matematica-limbajul-universal

Matematica, Limbajul Universal

endgame-blueprint-for-global-enslavement-documentar-tradus

ENDGAME – Blueprint For Global Enslavement (Documentar Tradus)

97%-owned-97%-posedat-documentar-tradus

97% Owned – 97% Posedat (Documentar Tradus)

talisman-amulete-si-pandantive-mistice-sacre

Talismane, Amulete și Pandantive Mistice Sacre

cine-dicteaza-traiectoria-lumii

Cine dictează traiectoria lumii

poarta-zeilor-din-hayu-marca-peru

Poarta zeilor din Hayu Marca, Peru

legatura-dintre-orgoni-energia-orgonica-si-wilhelm-reich-documentar-tradus

Legătura dintre Orgoni, Energia Orgonică și Wilhelm Reich

feng-shui-pentru-casa

Feng Shui pentru casă

energia-punctelor-cardinale

Energia punctelor cardinale

exista-fantome

Există fantome?

proiecte-desecretizate

Proiecte Desecretizate

sfanta_treime

Sfânta Treime

vindecatorii-si-campurile-magnetice

Vindecătorii şi câmpurile magnetice

fericirea-iluzie-superficiala-si-necesitate-existentiala

Fericirea, Iluzie Subiectivă și Necesitate Existențială?

inchiderea-societatii-planet-lockdown-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana

Închiderea Societății – Planet Lockdown (Documentar Tradus)

protectie-impotriva-energiilor-negative

Protecție Împotriva Energiilor Negative

simbolistica-runelor-si-piatra-kesington

Simbolistica Runelor și Piatra Kensington

mandalele-si-beneficiile-lor

Mandalele și beneficiile lor

ce-simbolizeaza-crucea

Sfânta Cruce

inexplicabil-structuri-misterioase-documentar-tradus-titrat-subtitrat-dublat-romana-00

INEXPLICABIL – Structuri Misterioase (Documentar Tradus)

water-the-great-mystery-apa-marele-mister

WATER – The Great Mistery (APA – Marele Mister) Documentar Tradus

universul-holografic-si-esenta-spirituala-a-acestuia

Universul Holografic, Creație a Mentalului Conștient și Subconștient

biblioteca-de-manuscrise-din-tibet

Biblioteca de manuscrise din Tibet

misterul-piramidelor

Misterul Piramidelor

civilizatii-antice-avansate-tehnologic-disparute

Civilizaţii antice, avansate tehnologic, dispărute!

fenomenul-numit-vocea-electronica

Fenomenul numit Vocea Electronică

geometria-sacra

Geometria Sacră

ingerii-pazitori

Îngerii Păzitori

deochiul-sau-ochi-deochi

Deochiul sau Ochi Deochi

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-scarabeul-carabus

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Scarabeul Cărăbuș

triskelion-sau-triskele-origine-insemnatate-simbolistica

Triskelion sau Triskele – Origine, Însemnătate, Simbolistică

ce-simbolizeaza-o-septagrama-heptagrama-sau-septegrama

Ce simbolizează Septagrama Heptagrama sau Septegrama

ce-reprezinta-inseamna-sau-simbolizeaza-sri-yantra-shri-yantra-shree-yantra

Ce Reprezintă, Înseamnă sau Simbolizează Sri Yantra

simbolul-svastica-origine-semnificatie-insemnatate

Simbolul Svastica, Origine, Semnificație, Însemnătate

ce-efect-are-luna-asupra-vietii-pe-pamant

Ce Efect are Luna Asupra Vieții pe Pământ

soarele-purtatorul-vietii-lumilor-ce-reprezinta-simbolizeaza-semnifica-inseamna-soarele

Soarele, Purtătorul Vieții Lumilor

ce-reprezinta-semnifica-sau-simbolizeaza-pana-de-pasare

Ce Reprezintă, Semnifică sau Simbolizează Pana de Pasăre

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-runele-celtice

Ce Semnifică sau Simbolizează Runele Celtice

ce-semnifica-reprezinta-sau-simbolizeaza-valknut

Ce Semnifică Reprezintă sau Simbolizează Valknut

ce-simbolizeaza-ochiul-providentei-in-triunghi-si-cerc

Ce simbolizează Ochiul Providenței în Triunghi și Cerc

iesirea din matrix

Ieșirea din Matrix

ce-semnifica-reprezinta-simbolizeaza-vulturul

Ce Semnifică, Reprezintă, Simbolizează Vulturul

ce-simbolizeaza-semnifica-roata-norocului-busola-magica-vegvisir

Ce Simbolizează, Semnifică Roata Norocului, Roata Dharma sau Busola Magică Vegvisir

energia-orgonica-albastra

Energia Orgonică Albastră

ce-simbolizeaza-sau-semnifica-corbul-cioara

Ce Simbolizeaza sau Semnifica Corbul Cioara

ce-simbilizeaza-sau-semnifica-triquetra

Ce Simbolizează sau Semnifică TRIQUETRA

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-om-mani-padme-hum

Ce Semnifică sau Simbolizează Om Mani Padme Hum

ce-semnifica-sau-simbolizeaza-ursul

Ce Semnifică sau Simbolizează URSUL

fleur-de-lis-lys-floarea-de-lis-lys-origine-simbolistica-beneficii

Fleur de Lis / Lys (Floarea de Lis / Lys) Origine Simbolistică Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-dragonul

Ce Simbolizează (Semnifică) Dragonul

crucea-celtica-origine-simbolistica-semnificatie-beneficii

Crucea Celtică – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficii

ce-simbolizeaza-semnifica-vajra-dorje

Ce Simbolizează (Semnifică) Vajra sau Dorje

ce-simbolizeaza-semnifica-lupul

Ce Simbolizează (Semnifică) Lupul

ce-simbolizeaza-semnifica-cheia-o-cheie

Ce Simbolizează (Semnifică) Cheia sau o Cheie

ce-simbolizeaza-semnifica-cerbul

Ce simbolizează, semnifică Cerbul

taur-zimbru-bour-origine-simbolistica-semnificatie-beneficiu

Taur, Zimbru, Bour – Origine, Simbolistică (Semnificație), Beneficiu

caduceu-origine-semnificatie-beneficiu

Caduceul – Origine, Semnificație, Beneficiu

moneda-sau-banut-aducator-de-noroc-simbolistica-semnificatie

Monedă sau Bănuț aducător de noroc – Simbolistică, Semnificație

bufnita-sau-cucuveaua-simbolistica-semnificatie

Bufnița sau Cucuveaua – Simbolistică, Semnificație

limbajul-simbolurilor-mistice-sacre

Limbajul Simbolurilor Mistice Sacre

ciocanul-lui-thor-origine-semnificatie-beneficii

CIOCANUL LUI THOR – Origine, Semnificație, Beneficii

simbolul-aum-om-origine-semnificatie-beneficiu

Simbolul Aum Om – Origine, Semnificație, Beneficiu

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00 din 5)

Adaugă un comentariu

2 păreri despre “De ce mințim ?!

  1. Mircea spune:

    interesant!

  2. Adrian Craiu spune:

    Foarte bun articolul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *