Energia vieților anterioare

Creierul fizic nu poate în stare normală, şă-şi amintească de vieţile anterioare. Asta deoarece este evident că el, creierul fizic, nu poate păstra nici o amintire. Nu poate păstra nici măcar o impresie a vreunei încarnări la care el nu a participat. Aceste consideraţii sunt valabile şi în cazul corpurilor astral şi mental. Toate aceste vehicule se reînnoiesc la fiecare reîncarnare.

Evoluţia sufletului

În legătură cu planul sufletului, H.P. Blavatsky afirma că sufletul treaz, „care face parte din spiritul universal, este necondiţionat omniscient, în propriul său plan”. Această condiţie există doar dacă conştiinţa este complet dezvoltată, şi dacă ea a devenit vehiculul tuturor cunoştinţelor trecute, prezente şi viitoare. Fără nici o îndoială, sufletul care se reîncarnează evoluează. Acest fapt este evident pentru cei care pot vedea în planul cauzal.

Sufletul în proces de trezire, reprezintă o entitate. Această entitate, ne permite pentru prima dată să întrevedem ceea ce omul ar trebui să fie. Putem afirma că sufletul avansat seamănă cu un ambasador plin de demnitate, de nobleţe și curiozitate, plin de înţelepciune şi de bunătate. Sufletul mai puţin avansat seamănă cu tipul proprietarului de la ţară, necizelat, dar jovial. Sufletul deja angajat pe o cale, şi apropiat de starea de iluminare spirituală, seamănă cu îngerii.

Fiecare suflet are propria aparență

Acesta proiectează în jurul său raze intense de influenţă spirituală. Fiecare suflet are propria sa aparenţă, care este expresia misiunii sale. În preajma unor asemenea fiinţe, gândurile nu se mai materializează, ci trec de la unul la altul ca nişte sclipiri de lumină. În acest plan ne găsim faţă în faţă cu corpul permanent al sufletului. Aici nu mai există forme exterioare. Vedem lucrurile în ele însele, realitatea ascunsă, sub imperfecţiunea expresiei sale.

Aici cauza şi efectul sunt una, vizibile în unitatea lor. Nu mai vedem multiplicitatea formelor, ci ideea care le conţine pe toate. Omul care este complet dezvoltat este absorbit de sarcina sa în planurile superioare şi nu-şi mai risipeşte energia retuşând vise.

Utilizarea simbolurilor

În loc să se utilizeze, ca în lumea fizică, un număr mare de cuvinte pentru a exprima o idee, aceasta este transmisă către suflet prin intermediul unei imagini simbolice. Dacă această idee rămâne în amintirea creierului fizic, este necesar ca si cheia să fie conservată, altminteri nu obţinem decât confuzie. În planul său, sufletul se serveşte de idei abstracte, după cum în planul fizic, utilizăm fapte concrete. În planul cauzal, toate detaliile sunt neglijabile.

Sufletul prinde ideia esenţială a unui subiect şi o mobilizează după cum se mută o piesă de şah. Lumea sa este cea a realităţilor, unde nici o eroare nu este posibilă şi nu poate fi concepută. El nu se mai ocupă de emoţii, de idei, nici de concepţii, ci de esenţa lucrurilor. Putem exprima în cuvinte modul cum se realizează schimbul de idei între oameni care dispun de un corp cauzal complet dezvoltat. În plan fizic îl putem considera drept un sistem filosofic, în acest plan, decât un obiect definit.

Planul cauzal și sufletul

În planul cauzal s-a derulat înaintea sufletului o suită de imagini din toate vieţile sale terestre, istoria întregului său trecut. Astfel a contemplat în ansamblu întreaga sa existentă, iar diferitele încarnări nu sunt decât treceri obişnuite. A observat cauzele karmice care l-au făcut ceea ce este acum, ce karmă îi rămâne de compensat. A învăţat care este locul său exact pe scara evoluţiei şi motivul pentru care trebuie să respecte în totalitate voinţa divină.

Mai mult, acesta nu ar accepta o idee imperfectă, căci aceasta ar înceta să mai reprezinte pentru el o esenţă. Pentru el cauza și efectul sunt identice. Aceste caracteristici se reproduc puţin şi în vehiculele sale inferioare şi le regăsim în noi, sub diverse forme. Astfel copii cer ca poveştile să se termine cu bine, ca virtutea să fie recompensată, iar răul să fie pedepsit.

Gustul „răului” aparţine celor care au dus o existență nesănătoasă, contra naturii. Asta deoarece, în filosofia lor, nu au observat niciodată decât o faţă a lucrurilor. Este fragmentul care se vede într-o singură încarnare şi chiar si atunci observaţiile lor sunt superficiale.

Nevoia de precizie

Este necesar să dezvoltăm în noi această rigurozitate. Este bine să înregistrăm evenimentele în afara gândurilor sau dorinţelor care le-au însoțit. Măsura timpului şi a spaţiului din perspectiva sufletului este atât de diferită de cea proprie nouă. Din punctul nostru de vedere, timpul şi spaţiul nu există pentru suflet. Incidentele care se produc succesiv în plan fizic, par simultane în planul mental.

Este probabil ca simultaneitatea să fie atributul unui plan mai evoluat şi că senzaţia experimentală în plan mental să se datoreze unei succesiuni de imagini atât de rapidă, încât nu mai putem distinge intervalele care le separă. Graţie acestei facultăţi supranaturale a sufletului, de a măsura timpul, îi este posibilă o anumită previziune. În măsura în care ştie să o interpreteze, prezentul, trecutul şi o parte a viitorului i se dezvăluie.

Karma și liberul arbitru

Omul dispune de liberul arbitru, astfel încât prevederile viitorului său nu sunt posibile decât până la un anumit punct. Este mai uşor în cazul omului obişnuit, căci voinţa sa este slab dezvoltată, iar el depinde de circumstanţele înconjurătoare. Karma acestuia l-a plasat într-un anumit mediu a cărui influenţă constituie un factor atât de important pentru viaţa sa, că îi permite să-şi prevadă viitorul cu exactitate aproape matematică.

Cu toate acestea, pentru un om evoluat, previziunile eşuează. Asta pentru că el nu mai este jucăria evenimentelor, ci maestrul lor. Episoadele principale din viaţa sa sunt pre-ordonate prin acţiunea karmei. Dar modul cum acesta se va servi de ele, depinde de el şi nu poate fi ştiut de dinainte.